Pizza se situează în top, ca fiind preparatul preferat al românilor, iar berea cea mai comandată băutură. Cum s-a ajuns la acest record, având în vedere că preferințele culinare ale românilor au tendințe mai „autohtone”?
Glovo a realizat o analiză a comenzilor plasate în timpul meciurilor de la Campionatul European. Astfel, pizza se situează în top, ca fiind preparatul preferat al românilor la toate meciurile disputate de până acum, iar berea cea mai comandată băutură.
De asemenea, după pizza, în clasamentul comenzilor s-au aflat burgerii, urmați de preparatele de tip grill. De exemplu, pe 17 iunie, pe parcursul meciului România – Ucraina, încheiat cu victoria naționalei, comenzile de pizza au fost cu 22% mai mari decât într-o zi obișnuită, cele de burgeri au înregistrat o creștere de 14%, în timp ce comenzile de preparate tip grill au crescut cu 18%.
Tot în timpul acestei partide, cererea pentru produsele din bucătăria americană au avut o creștere de 46%, dar și cele din bucătăria grecească (33%), precum și comenzile de sushi (31%).

Record: Snack-uri, popcorn, chipsuri și ele în top
Și snack-urile au fost la mare căutare, iar în topul comenzilor s-au situat semințele, cu o creștere de 75%, urmate de popcorn (203%) și chipsuri (56%). Totodată, apa și fructele au fost alimentele de bază cele mai dorite de utilizatori în timpul meciurilor.
Când vine vorba de cele mai comandate băuturi, berea a condus detașat în toate meciurile disputate. Mai mult, în timpul partidei România – Ucraina, comenzile de bere în platformă au crescut cu 93%, iar pe 26 iunie, în timpul meciului România – Slovacia, a fost înregistrată o creștere de 84%. Nici meciul România – Olanda nu a făcut excepție, berea și pizza rămânând preferatele românilor.
Cum s-a păstrat acest record
La finala din 14 iulie 2024, disputată între Spania și Anglia, pizza a rămas în topul preferințelor românilor, înregistrând o creștere a cererii cu 24% față de o zi obișnuită, urmată de burgeri și produse din pui, în timp ce în clasamentul băuturilor consumate de la acest meci au fost apa și berea. În același timp, românii au comandat snack-uri, în special semințe, care au avut o creștere a cererii cu 22% la partida finală.
Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 23 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.
Alimentația sănătoasă n-are succes la români
Apropo de consumul de pizza și bere, românii nu stau prea bine când vine vorba despre capitolul alimentaţie sănătoasă. Totodată, nici sportul nu prea este pe placul lor, iar statisticile îi îngrijorează pe nutriţionişti.
Conform cifrelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică, din totalul populaţiei României cu vârste de cel puţin 15 ani, doar 8,4% urmează un regim alimentar corespunzător.
Record negativ la mâncare
Preferința pentru carnea grasă și organele de porc, cât mai ieftine, se regăsește în cele mai recente date prelucrate de Institutul Național de Statistică. Sunt tot mai prezente în meniu, iar apogeul era evident în decembrie 2023. Românii au mâncat, din păcate, în cantități mai mici tocmai carnea cu aport nutritiv prețios- pui, vită și pește.

Record: Românii sunt în topul celor care obișnuiesc să se uite la știri când mănâncă
A scăzut consumul de portocale, deși se găsesc acum tot anul. La fel și bananele, o combinație grozavă de fibre, proteine și vitamine, cu zero grăsimi. De aceea, consumul de produse dulci procesate ne-a dus la aproape 25 de kilograme de zahăr pe an. Asta, în timp ce pepenii, cândva o sursă bună de fructoză în lunile de vară, au scăzut de la 19 kilograme pe an, la 9 kilograme.
Mai mult: românii sunt în topul celor care obișnuiesc să se uite la știri, reportaje, filme sau seriale în timp ce servesc cina” Potrivit unui studiu din 2017, 52% dintre ei luau masa de seară cu partenerul sau familia în fața televizorului. Programul de la televizor se potrivește de cele mai multe ori cu pizza și pastele, cifrele indicând că, în Italia, 68% din totalul gospodăriilor au televizorul deschis în timpul mesei, arata sondajul realizat de către E.ON în opt țări europene (Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria).
Germania, unde 37% din populație deschide televizorul când mănâncă, este aproape de coada listei, cu procente mai mici lăudându-se doar Suedia (36%) și Ungaria (33%).