Real Madrid – Dortmund 5-2! Show total făcut de Vinicius și seară nebună în Champions League. Vezi rezumatul video și declarațiile lui Vini de după remontada.
Real Madrid – Dortmund 5-2
Real Madrid – Dortmund 5-2: Vinicius Junior a fost protagonistul meciului dintre Real Madrid și Borussia Dortmund, în care echipa madrilenă a reușit o revenire spectaculoasă, câștigând cu 5-2 după ce era condusă la pauză.
Atacantul brazilian a înscris un hat-trick în repriza a doua, fiind cheia succesului pentru echipa sa. Această performanță îl consolidează ca favorit la câștigarea Balonului de Aur în 2024.
În urma meciului, Vinicius Junior a declarat că intenționează să rămână la Real Madrid pentru tot restul carierei, aducând liniște fanilor echipei, mai ales după ce în vară a refuzat o ofertă impresionantă din partea unui club din Arabia Saudită, care îi propunea un contract de un miliard de euro pe cinci ani.
Decizia sa subliniază atașamentul față de club și determinarea de a continua să scrie istorie la Real Madrid.
“Ancelotti îmi spune mereu că am mai multe de oferit. Am 24 de ani și vreau să rămân la Real Madrid pentru totdeauna. Vreau să dau totul pentru un club care mi-a oferit atât de multe.
Motivul principal e că am crezut în noi. Asta e casa noastră, plină de fanii noștri, iar în astfel de circumstanțe orice se poate întâmpla.
Lucrurile au fost foarte liniștite în vestiar la 0-2 la pauză. Am ascultat de antrenor și am decis un singur lucru: dacă marcăm primii, putem întoarce meciul încă o dată.
Vreau să le mulțumesc fanilor pentru că au rămas alături de noi, pentru că știm că trebuie să ne îmbunătățim. Țelul nostru e să jucăm ca în a doua repriză meci de meci.
Mister mereu găsește metoda prin care să facă meciul mai simplu. Am schimbat formația, dar și dinamica în a doua repriză. E competiția noastră și, să n-aveți dubii, vrem să o câștigăm din nou“, a declarat Vinicius, potrivit Sports Mole.
Rezultate Champions League
- AC Milan – Club Burgge 3-1
- Monaco – Steaua Roșie Belgrad 5-1
- Arsenal – Șahtior 1-0
- Aston Villa – Bologna 2-0
- Girona – Slovan Bratislava 2-0
- Juventus – Stuttgart 0-1
- PSG – PSV 1-1
- Real Madrid – Dortmund 5-2
- Sturm Gaz – Sporting Lisabona 0-2
CITEȘTE ȘI – Dinamo, negocieri cu fostul patron Ionuț Negoiță: „Lucrăm la asta!”