Asigurătorii care vând direct din afara României adună o cotă tot mai mare pe piața locală, iar RCA va fi ținta predilectă, având în vedere că această linie este încă etalonul pieței locale, relatează Economica.
Asigurările de tip insurtech trec printr-o dezvoltare fără precedent la nivel mondial, iar România pare să nu fie exclusă din planurile acestor companii de ultimă generație, care sunt caracterizate prin flexibilitate, o structură suplă și planuri de dezvoltare rapidă.
Ce sunt firmele de tip insurtech
În prezent, pe piața din România activează o singură societate de asigurări care, la bază, se definește ca o societate de tip insurtech. Este vorba despre compania greacă Hellas Direct (HD Insurance). Aceasta este înregistrată în Cipru și este activă în România printr-o sucursală directă.
Societățile de tip insurtech sunt societăți de asigurare care se bazează pe atragerea de finanțări de la investitori diverși, precum fonduri, bănci, persoane fizice, scrie Economica.
Acestea se caracterizează printr-o flexibilitate decizională și printr-o capacitate de adaptare foarte ridicate. În plus, au un număr mic de angajați și încearcă să externalizeze funcțiile importante, cum ar fi vânzările, daunele, etc.
Care sunt particularitățile firmelor de tip insurtech
Activitatea acestor societăți este digitalizată la nivelul tuturor proceselor specifice asigurărilor, de la subscriere la distribuția și gestionarea dosarelor de daună. Totuși, în funcție de specificul pieței, firmele se adaptează.
Spre exemplu, Hellas Direct vinde asigurări în Grecia doar online, însă pe piața din România o face prin asocieri cu brokeri de rețea. Aceștia vând fizic prin sute de agenți din teritoriu. La fel stau lucrurile și în cazul procedurilor privind daunele, care în Grecia sunt 100% digitalizate în cazul acestei companii.
O altă particularitate se referă la faptul că activează simultan în mai multe țări. În Europa, o fac în baza unui așa-numit pașaport european, ceea ce înseamnă că au posibilitatea să vândă în orice stat membru UE printr-o simplă notificare la autoritatea de supraveghere din acel stat.
Firmele reglementate și supravegheate într-o țară din UE au două modalități prin care pot pătrunde pe piețe din alte state membre. Prima dintre acestea o reprezintă „Freedom of Service” (FOS) și presupune că firma respectivă subscrie direct fără a mai fi nevoie de o sucursală locală. A doua este „Freedom of Establishment” (FOE) și presupune ca respectiva firmă să-și deschidă o sucursală locală a cărei conducere să fie avizată de autoritatea de supraveghere.
RCA din Franța și din Germania pentru șoferii români
O societate de tip insurtech care este interesată de piața RCA din România este Wakam din Franța, o firmă mică în Hexagon, dar foarte mare pentru țara noastră. Deocamdată, francezii nu au licență pentru RCA, însă o vor obține în curând. Societatea este prezentă deja pe mai multe piețe europene, iar în raportul pe 2022 a anunțat că este interesată și de România.
O altă companie interesată de piața de asigurări din România este Wefox și vine din Germania. Aceasta ar fi trebuit să-și facă intrarea pe piața autohtonă încă de anul trecut, însă a amânat debutul.
Compania germană a avut o evoluție spectaculoasă, mai ales în 2022. Aceasta se bazează pe vânzarea de polițe RCA în Germania și pe asigurări pentru incapacitate de muncă pe termen scurt pe care le vinde mai ales în Elveția. Acestea din urmă sunt produse mai degrabă de nișă, care pe piața din România nu se găsesc. Ele presupun că asigurătorul își asumă plata unei sume de bani care să compenseze veniturile salariale pierdute de cei care, din diverse motive, nu pot lucra pentru perioade de cel mult 12 săptămâni.