Războiul din Ucraina: trei obiective care vor aduce pacea în Europa. Conflictul ucrainean a fost cuvântul cheie în timpul negocierilor pentru pace, care s-au derulat marți, 18 februarie, pe trei direcții de acțiune. Pe de o partea, Rusia și Statele Unite au negociat condițiile preliminare a unui acord pentru pune punct ostilităților începute la 24 februarie 2022.
Iar pe de alta, liderii europeni au abordat împreună cu emisarul Washingtonului pentru Rusia și Ucraina, Keith Kellogg, rolul pe care statele UE îl vor avea în etapa finală a acordului de pace.
Războiul din Ucraina: trei obiective care vor aduce pacea în Europa
În tot acest timp, liderul ucrainean își termină turneul diplomatic în Orient, cu o vizită la Ankara, unde a fost întâmpinat de omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. Însă, rolul principal privind războiul din Ucraina le-a revenit, cel puțin pentru moment delegației rusă și americane care s-au întâlnit marți, 18 februarie, la Riad.
Discuțiile privind acordul de pace pentru războiul din Ucraina s-au terminat după patru ore. Iar la finalul negocierilor, Marco Rubio, șeful diplomației americane, a prezentat câteva concluzii. Părțile implicate în negocerile de la Riad au convenit să urmărească trei obiective, după cum urmează:
- să restabilească personalul la ambasadele lor respective din Washington și Moscova;
- să creeze o echipă la nivel înalt pentru a sprijini negocierile de pace din Ucraina;
- să exploreze relațiile mai strânse și cooperarea economică.
Chiar dacă discuțiile s-au desfășurat într-o notă pozitivă, Marco Rubio a subliniat că sunt nevoie de mai multe eforturi pentru ca războiul din Ucraina să se termine.

Războiul din Ucraina a continuat și pe durata negocierilor
Aceeași poziție a avut-o și Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse și a delegației Federației Ruse de la Riad. Lavrov a reluat observațiile lui Rubio și a declarat reporterilor că „conversația a fost foarte utilă”.
Pe de altă parte, președintele Volodimir Zelenski, aflat și el într-un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu, a declarat că nu va recunoaște rezultatul negocierilor, deoarece Kievul nu a luat parte la masa negocierilor. Urmează ca liderul ucrainean să ajungă în Arabia Saudită, miercuri 19 februarie.
Nici Europa nu au fost întru-totul de acord cu negocierile de pace „confiscate” de SUA și Rusia. Liderii bătrânului continent și-au exrpimat îngrijorarea că au căzut în plan secund în privința negocierilor de pace pentru războiul din Ucraina.

Schimbări majore pe arena internațională
Secretarul american de stat Marco Rubio a evidențiat că încetarea ostilităților în Ucraina ar putea aduce noi oportunități de asociere cu Federația Rusia în chestiuni ce țin de geopolitică în Europa sau probleme de interes ecomomic. Comentariile oficialului american confirmă încă odată schimbarea direcției Statelor Unite pe plan internațional.
În pofida optimismului celor două delegații, o dată certă la care Vladimir Putin și Donald Trump s-ar putea așeza personal la masa tratativelor încă nu a fost înaintată. „Am motive să cred că partea americană a început să înțeleagă mai bine poziția noastră”, a declarat ministrul rus de externe, după ce a subliniat că și Moscova agreează cele trei puncte preliminare pentru a obține pacea în războiul din Ucraina.
În tot acest timp, alarmele au continuat să sune în Ucraina. Forțele aeriene au precizat că Moscova a lasant un atac în cursul nopții cu 176 de drone, dintre care majoritatea au fost distruse sau dezactivate prin bruiaj, notează AP.