Premierul Marcel Ciolacu și prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan sunt într-un război al declarațiilor din pricina majorărilor de taxe. Iar duelul verbal nu este lipsit de derapaje.
Rareş Bogdan a ameninţat, marţi seară, într-o intervenţie la Digi 24, cu ruperea coaliţiei, dacă vor creşte taxe şi impozite în 2024. ”Astăzi trebuie să îi păzim, să nu bage mâinile şi mai mult în bugetele companiilor private şi în buzunarele românilor. Sincer, sunt unul dintre cei care regretă profund că nu am încercat să facem o coaliţie de dreapta şi oricând vom avea posibilitatea să o facem de dreapta, vom încerca asta. Ultimele săptămâni mi-au arătat că nu pot avea încredere în PSD”, a afirmat Rareş Bogdan.
”Devine din ce în ce mai insuportabil să stăm cu ei. O singură propunere de mărire de impozit sau de taxă va duce la ruperea Coaliţiei”, a mai declarat el. ”Ceea ce face PSD este complet imoral şi necolegial”, a susţinut liberalul.
O zi mai târziu, la Antena3, premierul Marcel Ciolacu a dat replica. ”Nu se rupe nicio coaliţie şi nu cade niciun guvern. Categoric, dacă cineva va ieşi din această coaliţie eu îmi voi duce mandatul la Cotroceni, fără nicio reţinere”.
Întrebat despre afirmaţiile lui Rareş Bogdan potrivit cărora nu mai suportă PSD şi ar ieşi de la guvernare, Ciolacu a afirmat: ”Noi am stat în şedinţa de coaliţie de luni aproape cinci ore (…) Atâta timp cât cinci ore nu ai comentat nimic, dimpotrivă (…) şi după câteva ore ieşi în spaţiul public încercând să acoperi un gest nefericit – că mergi cu ceas de 30.000 de euro la piaţă să cumperi pătrunjel…să dinamitezi o coaliţie, numai cu ştiri false, încât să acoperi ştirea despre tine, înseamnă că eşti…iresponsabil (…) Înseamnă că eşti mitocan”.
Iar Rareș Bogdan i-a răspuns, în termeni la fel de duri, într-o postare pe Facebook. ”PSD nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba, are în ADN ura faţă de societatea civilă şi cei care îndrăznesc să acuze fardul pus peste socialismul cu faţă umană şi capitalismul de cumetrie. În anii 90, Iliescu, Bârlădeanu şi Marţian ne făceau GOLANI şi tratau presa liberă cu „Măi, animalule”, iar după 33 de ani, PSD-ul lui Ciolacu, Tudose şi Stănescu, vopsit în culorile curcubeului familiei S&D, a trecut la MITOCANULE. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, din păcate. A trebuit să luăm o decizie într-un moment crucial pentru securitatea regională şi a Uniunii Europene, asta o ştiu toţi, chiar şi cei care pretind că sunt şocaţi, dar prefăcătoria, limbajul dublu, interesul pecuniar au prevalat în faţa ideii de colaborare onestă. Noi chiar am crezut că e posibil, dar tovarăşii aveau agenda lor, nu a României”, a scris pe Facebook Rareş Bogdan.