Din 1 octombrie, ratele românilor cu credite în lei vor crește semnificativ. IRCC urcă la 6,06%, cel mai ridicat nivel de până acum, iar diferența se va simți direct în bugetele familiilor.
O nouă lovitură pentru debitorii cu credite în lei
Pentru românii care au credite cu dobândă variabilă în lei, începutul lunii octombrie aduce o veste deloc plăcută. Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC), indicatorul pe baza căruia se calculează dobânzile pentru împrumuturile în lei, va crește la 6,06%. Este pentru prima dată în istorie când acest indicator depășește pragul de 6%.
Această creștere va însemna automat rate mai mari pentru sute de mii de familii din România, care resimt deja presiunea cheltuielilor crescute din ultimii ani.
Cum arată concret majorarea ratelor
Un exemplu simplu arată clar impactul asupra buzunarului: pentru un credit echivalent cu 100.000 de euro (aproximativ 500.000 de lei), contractat pe 30 de ani, rata lunară va crește de la 3.513 lei la 3.678 lei, potrivit unei analize Observator News. Diferența poate părea modestă, însă înseamnă un plus de 165 de lei pe lună și aproape 2.000 de lei într-un an.
Pentru mulți români, aceste sume suplimentare se adaugă la cheltuieli deja greu de gestionat, cum ar fi prețurile tot mai mari la alimente, energie și utilități.
De ce contează IRCC și cine este afectat
IRCC a fost introdus în 2019 pentru a înlocui ROBOR și este acum reperul oficial pentru calculul ratelor variabile în lei. Toți cei care au luat credite după acea dată, fie ipotecare, fie de consum, sunt direct influențați de evoluția acestui indicator.
Cei care au ales dobânzi fixe sunt, pentru moment, protejați. Însă și pentru aceștia există riscul ca, la expirarea perioadei fixe, să fie nevoiți să accepte o dobândă aliniată la IRCC, dacă nu reușesc să obțină o refinanțare în condiții avantajoase.
Specialiștii avertizează: refinanțarea, o soluție parțială
Brokerii de credite atrag atenția că majorarea este „semnificativă” și recomandă clienților să ia în calcul refinanțarea. Trecerea de la IRCC la dobândă fixă pe 3 sau 5 ani ar putea fi o soluție pentru stabilitatea bugetului, dar și această opțiune are limitele ei.
Dobânzile fixe oferite de bănci sunt deja mai mari decât în anii trecuți și sunt valabile, în general, pentru perioade mai scurte. Băncile preferă să evite blocarea unor dobânzi reduse pe termen lung, în contextul incertitudinilor economice.
Ce urmează pentru cei care vor credite noi
Nu doar debitorii actuali sunt afectați. Cei care intenționează să ia un credit în perioada următoare se vor confrunta cu sume maxime împrumutabile mai mici. Gradul de îndatorare se calculează în funcție de rata lunară, iar creșterea IRCC micșorează suma pe care o pot accesa.
Asta înseamnă că multe familii care plănuiau să-și cumpere o locuință cu credit ipotecar s-ar putea să fie nevoite să își regândească bugetul sau să caute locuințe mai ieftine.
O presiune suplimentară pe bugetele românilor
Creșterea IRCC lovește direct în bugetele românilor, într-un moment în care viața de zi cu zi este deja sufocată de scumpiri. Salariile au rămas în urmă față de ritmul inflației, iar coșul lunar de consum a devenit tot mai greu de acoperit. Pentru multe familii, diferența de câteva sute de lei la o rată lunară nu înseamnă doar o cifră pe hârtie, ci renunțări concrete: mai puține alimente de bază, amânarea unor facturi, tăieri din economii sau chiar imposibilitatea de a mai planifica o vacanță.
Este o realitate care se simte din ce în ce mai acut, în timp ce guvernanții par să ofere mai degrabă explicații tehnice decât soluții reale pentru protejarea populației. Deși autoritățile vorbesc despre „stabilitate macroeconomică”, pentru oamenii obișnuiți stabilitatea se traduce în grija zilnică de a ajunge cu banii până la sfârșitul lunii.
Impactul nu se limitează doar la debitorii cu credite active. Întreaga piață imobiliară riscă să încetinească, deoarece puterea de cumpărare a scăzut, iar accesul la credite devine tot mai dificil. Practic, visul unei locuințe proprii se îndepărtează pentru o mare parte a populației, în timp ce statul nu propune politici coerente de sprijin.
