Rangers – Ross County 4-0. Echipa lui Ianis Hagi a oferit un adevărat spectacol pe teren propriu, învingând categoric Ross County, într-un meci în care Hagi junior a fost unul dintre principalii protagoniști. Cu o abordare agresivă și fără menajamente, echipa lui Philippe Clement nu le-a dat nicio șansă adversarilor, reușind să marcheze de patru ori și să controleze jocul în totalitate.
Rangers – Ross County 4-0. Ianis Hagi, eroul echipei
Rangers a început meciul cu multă determinare, iar Ianis Hagi a deschis scorul în minutul 18. Totul a pornit de la un șut al lui Vaclav Cerny, pe care portarul Jordan Amissah nu a reușit să-l rețină, iar românul a fost pe fază pentru a introduce mingea în poartă. Nu a fost cel mai spectaculos gol al carierei lui Hagi, dar a fost un moment cheie care a dat tonul evoluției echipei sale.
Doar șapte minute mai târziu, Hagi a reușit dubla, de data aceasta dintr-o lovitură liberă care a fost deviată de zid, lăsându-l pe Amissah fără reacție. Cu acest al doilea gol, Rangers deja dictau ritmul meciului și păreau de neoprit.
John Souttar, revenit în echipă după o pauză lungă, și-a făcut simțită prezența și a contribuit la spectacolul de pe teren. Fundașul scoțian a marcat în minutul 35, profitând de o minge deviată de Nicolas Raskin.
A fost primul său gol din acest sezon și o reușită importantă pentru moralul său după o lungă perioadă de absență. Souttar a fost aproape de o dublă, dar golul său din minutul 51 a fost anulat, după ce Cyriel Dessers a fost considerat în offside și a influențat faza. Totuși, Rangers nu s-a oprit aici, iar presiunea lor constantă avea să aducă și al patrulea gol.
Ross County părea deja resemnată când arbitrul Steven McLean a fost chemat să revadă un fault al lui Kacper Lopata asupra lui Cyriel Dessers. Verdictul? Lovitură de la 11 metri pentru Rangers.
James Tavernier și-a asumat responsabilitatea și a transformat cu siguranță, stabilind scorul final dintre Rangers – Ross County fiind de 4-0. Pentru Rangers, victoria vine într-un moment oportun, oferindu-le un moral excelent înainte de următorul meci din Cupa Scoției împotriva lui Queen’s Park. Î
CITEȘTE ȘI – Vin întăriri la Dinamo! Un atacant croat și un fundaș bulgar, la un pas de semnătură