Norbert Maior și Francesca Maior, campioni europeni de juniori, sunt gata pentru debutul în Campionatul Mondial de Raliuri, ediția 2024, la numai patru luni după ce au scris istorie în automobilismul sportiv din România.
Cei doi frați vor lua, joi, 15 februarie, startul în Raliul Suediei, a doua etapă din calendarul WRC, la bordul unui Ford Fiesta Rally3, dar prima dedicată Junior WRC (JWRC), campionat la care participă sportivi cu vârsta sub 28 de ani.
Raliul Suediei: Frații Maior debutează în Junior WRC
Pe o lungime de 300 de kilometri, raliul se va desfășura pe gheață și pe zăpadă, o suprafață pe care frații Maior au doar câteva participări la singura competiție de acest gen din România, organizată la Covasna.
„Ne aflăm înaintea unui moment frumos pentru noi. Un vis care a devenit realitate, acela de a participa în Campionatul Mondial de Raliuri. Am ajuns deja în Suedia, unul dintre cele mai de tradiție raliuri din WRC. Sperăm să continuăm evoluțiile bune de anul trecut, să fim concentrați și să ne acomodăm repede cu noua mașină de concurs. Nu avem nicio presiune, fiind în primul an în JWRC.
Scopul principal este să fim cât mai receptivi, să acumulăm cât mai multe informații și să construim o bază solidă pentru 2025. De altfel, acesta a fost modul în care am acționat și gestionat sezoanele precedente, care s-a dovedit a fi cel mai corect”, ne-a declarat Norbert Maior.
Citeste și Campania „Pilot de curse” a ajuns la sezonul 4
În 2023, pe acest traseu, Ott Tanak /Martin Jarveoja s-au impus la WRC, în vreme ce William Creighton / Liam Regan au câștigat la JWRC, aceștia din urmă avansând, începând cu acest sezon, la WRC2.
Concurența pentru titlul juniorilor (JWRC) va fi una masivă, la Raliul Suediei urmând a concura nu mai puțin de 19 echipaje. Raliul va avea un total de 18 probe speciale, urmând să se încheie duminică seară. În total, 57 de echipaje se vor duela pe zăpada din Scandinavia pentru a obține victoria.
Înainte de a ajunge în Suedia, frații Maior au avut parte de câteva teste pe zăpadă, mai întâi la Winter Rally Covasna, iar în urmă cu o săptămână în Finlanda, acolo unde au testat și mașina de concurs, Ford Fiesta Rally3, modelul pe care îl vor avea la dispoziție toți cei 19 piloți din competiția destinată juniorilor.
Este a doua experiență pentru cei doi în Suedia după ce anul trecut, dar în Campionatul European și pe macadam, au reușit să încheie pe 3 în divizia dedicată juniorilor, acela fiind momentul în care au început să spere că pot câștiga titlul de campioni.
În 2024, frații Maior vor lua startul în etapele din Suedia, Croația, Italia, Finlanda și Grecia. Dacă vor deveni campioni mondiali de juniori, premiul este un sezon complet în WRC2, în sezonul 2025.