În urma discuțiilor cu emisarul american Steve Witkoff, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova este pregătită să negocieze o înetare imediată a ostilităților, dar în codițiile Kremlinului.
Condiții care, de altfel, au fost transmise de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Federației Ruse.
Vladimir Putin, dispus să ordone încetarea imediată a focului
Chiar dacă Vladimir Putin a declarat că Moscova rămâne deschisă în fața negocierilor, Kremlinul își joacă toate cărțile din poziție de forță, iar revenicările Rusiei sunt maximaliste. Printre condițiile impuse de Federația Rusă regăsim următoarele:
- Controlul asupra Crimeei și a altor patru provincii ucrainene (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), pe care Rusia le controlează doar parțial;
- Excluderea aderării Ucrainei la NATO;
- Demilitarizarea Ucrainei;
- Revizuirea arhitecturii de securitate în Europa, în special în ceea ce privește forțele NATO de la granițele Rusiei.
În privința exlcuderii forțelor armate din cele patru regiuni ocupate parțial de Moscova, Casa Albă a transmis sâmbătă, 26 aprilie, prin intermediul rețelelor de socializare, că o astfel de propunere este exclusă. De asemenea, și Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu va recunoaște niciodată anexarea Peninsului Crimeea.

Oferta lui Vladimir Putin, nu este agreată în totalitate de Donald Trump
Un punct de vedere pe care Donald Trump l-a contrazis. Liderul de la Casa Albă a declarat într-o conferință de presă că Zelenski trebuie să accepte că Peninsula Crimeea va rămâne Rusiei lui Vladimir Putin. Steve Witkoff, emisarul american trimis pentru a negocia condițiile de pace, a plecat la Moscova c următoarele propuneri:
- Încetarea permanentă a focului;
- Recunoașterea Crimeei ca parte a Rusiei și a controlului rusesc asupra altor teritorii ocupate, cu excepția regiunii Harkov;
- Excluderea aderării Ucrainei la NATO, dar nu și la UE;
- Ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei;
- Transferul centralei nucleare Zaporojie sub control american;
- Garanții de securitate pentru Ucraina oferite de state europene.

Propunerea Ucrainei și aliaților europeni
În replică, propunerile de pace ale Kievului și aliaților europeni pentru obținerea unui acord de încetarea a ostilităților, condițiile impuse de Ucraina și statele UE includ următoarele aspecte:
- Amânarea discuțiilor despre teritorii până la încheierea unui armistițiu;
- Nerecunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ucrainene ocupate;
- Menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei;
- Garanții sporite de securitate pentru Ucraina;
- Despăgubiri din partea Rusiei pentru daunele provocate de război.
Rusia și Ucraina au purtat ultima oară negocieri de pace directe în martie-aprilie 2022, la Istanbul. Cu toate că taberele beligerante au fost la un pas să obțină un acord de pace, Rusia a acuzat Ucraina că a renunțat la negocieri după ce Washingtonul și Londra au cerut Kievului să se retragă de la tratative, potrivit EvZ.