Colindatul este, poate, cel mai cunoscut obicei de sărbători, pe lângă împodobitul bradului de Crăciun. O frumoasă și îndelungată tradiție a românilor, mai ales că se vorbește și despre puterea vindecătoare a colindelor.
Obiceiul colindatului este întâlnit preponderent în Transilvania, însă este omniprezent în această perioadă și în alte regiuni precum Muntenia, Dobrogea, Oltenia sau Banat. Unul din elementele patrimoniului UNESCO, este colindatul în ceata bărbătească, prezent în mare parte în Transilvania.
Înainte de 1989 și de căderea regimului comunist, colindatul era o formă de exprimare a superstițiilor, motiv pentru care era interzis. Ulterior, colindul a renăscut și a revenit în scena tradițiilor românești, nu doar la sat, ci și la oraș.
Acest obicei, al colindatului, este o formă de marcare a sărbătorii creștine, Crăciunul, în toate cele trei zile, iar colindătorii se pornesc încă din Ajun. În Transilvania, repertoriul colindătorilor cuprinde 30-40 de piese și trebuie să conțină colinde dedicate glorificării nașterii Mântuitorului și omului, ca și creație a Domnului căruia I se mulțumește pentru munca sa.
Recent, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj la finalul concertului de colinde “Răsăritul cel de Sus”, în care a vorbit despre această tradiţie românească prin care se transmite credinţa în comunitate şi se aduce bucurie în societate.
Puterea vindecătoare – Colindele vindecă de întristare
În mesajul intitulat “Colindele ne vindecă de întristare şi ne oferă bucurie sfântă”, Întâistătătorul BOR a subliniat că „într-o civilizaţie din ce în ce mai secularizată, mai individualistă, însingurată şi depresivă, darul acesta al transmiterii bucuriei de la unul la altul prin colinde este nu numai o lucrare misionară, ci şi una vindecătoare, eliberatoare de întristare şi însingurare”.
“Această bucurie o transmit mai ales copiii şi tinerii, pentru că prin ei Duhul Sfânt lucrează într-un mod cu totul deosebit. Copilul, cu taina lui de copil care seamănă cu Pruncul Iisus, transmite ceva din bunătatea şi sfinţenia, inocenţa şi puritatea îngerilor. Este de lăudat faptul că, prin aceşti copii şi prin colinde în general, prin tradiţia românească a colindelor, se transmite credinţa în comunitate şi se aduce bucurie în societate. Faptul că multe colinde pătrund până în instituţiile importante ale statului şi în spitale, în case de bătrâni considerăm că este o binecuvântare sfântă şi, în acelaşi timp, o lucrare de mare demnitate spirituală a românilor”, a spus Patriarhul, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.
Prin colinde primim îndemnul de a mulţumi lui Dumnezeu, a adăugat PF Daniel, pentru darurile multe pe care le-a sădit în poporul nostru şi mai ales pentru darul credinţei, transmise adesea în vremuri grele cu multe jertfe.
Puterea vindecătoare. Colindele „reflectă frumuseţea sufletului românesc”
„Poporul român este un popor jertfelnic şi răbdător, care trăieşte şi propovăduieşte legătura dintre jertfă şi biruinţă. Prin multe jertfe, poporul român a păstrat unitatea de credinţă şi neam (de limbă şi cultură). Astfel, este semnificativ faptul că 2025 va fi Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române şi Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea”, a mai spus Patriarhul Daniel.
Colindele “reflectă frumuseţea sufletului românesc”, a evidenţiat Patriarhul, care a îndemnat la păstrarea credinţei şi transmiterea acesteia către generaţiile viitoare.
“Prin colinde, aflăm că Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte ca şi noi să fim mai buni, să ne înălţăm duhovniceşte şi să ne îmbogăţim duhovniceşte cu iubire din iubirea Lui. Am primit ‘o veste minunată’ pe care trebuie să o ducem mai departe în familie: părinţii către copii, bunicii către nepoţi şi noi toţi către generaţiile viitoare”, a mai transmis Patriarhul Daniel.
Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase au origine literară, iar subiectele lor se referă de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumeşti) au un caracter liric, şi de multe ori sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă.
Colindatul cu motive religioase, deşi de origine bisericească, e totuşi format tot după modelul colindatului de tip păgân având de fapt origine comună cu cesta. Astfel există: Colindele Domnului (În drum spre Vitleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Răstignirea , Coborat-a de pe Cruce); Colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.); Colindele Omului (Colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinară, colind de viteaz, de familie, de însurăţel, etc.).
Citiți și: Ajunul Crăciunului în Bucureștiul de altădată. Colinde fără boxe
