De ce finalul și începutul anului sunt inundate de setarea unor obiective? Și știți fraza aceea „banală” dar pe care o rulează toată lumea – Pune-ți o dorință! Merge sau nu merge? Haideți să vedem ce ne spune psihologul.
„Merită să observăm dacă avem tendința de a ne seta anumite obiective personale, sau profesionale cu precădere în anumite perioade ale anului. De foarte multe ori, oamenii au tendința ca în special în perioda de final de an, sau la începutul noului an, să își stabilească obiective, poate mai mult decât în restul anului. De ce ne stabilim obiective mai degrabă la final de an?”, evidenţiază psihologul și trainerul Ofelia Neagu, pentru oficiuldestiri.ro.
„Pe de-o parte, dacă ne gândim și din punct de vedere ”logistic”, al timpului de care dispunem pentru a ne uită la noi, pentru a ne face o auto-analiză, finalul de an înseamnă o perioada mai puțîn încărcată, mai relaxată, în care pur și simplu poate avem puțîn mai mult timp pentru noi, pentru a ne gândi la modul în care a trecut anul și la planurile și dorințele de viitor”.
Pune-ți o dorință – E greu când te presează societatea!
Tot de la Ofelia Neagu aflăm că, de asemenea, încheierea unui ciclu ne poate da sentimentul de nou. Ideea de „an nou” poate aduce cu sine o senzație de început proaspăt și mulți oameni își pot găși astfel motivația. Începuturile de an ni se par noi șanse de a face ceea ce nu am reușit în anul care a trecut. Pare uneori un moment magic, de resetare, o nouă șansă, o gură de aer, un nou început…de fapt, nu contează cum îi spunem, ideea de baza este aceeași – începutul de an vine la pachet cu speranța de mai bine, cu speranța că în noul an vom reuși să ne împlinim dorințele de suflet, importante pentru noi.
„Mai mult, societatea în general poate exercită o presiune asupra indivizilor să își evalueze progresul și să își stabilească obiective la începutul unui nou an. Ideea de a începe “cu dreptul” sau de a avea un nou început, este destul de mult promovată că idee, la nivel social. Putem vedea chiar și cursuri care ne învață să ne setăm obiectivele, prin urmare, vorbim de o idee destul de răspândită- aceea că periodic, la finalul unui ciclu, este indicat și așteptat să îți reevaluezi direcția și să îți setezi noi obiective”, evidențiază Ofelia.
Pune-ți o dorință, indiferent de moment
Pe de altă parte, indiferent de momentul în care ne stabilim obiectivele, cum facem să ajungem să le transformăm în obiective atinse, până la finalul anului, sau la termenul stabilit de noi? Pentru că, de ce să nu recunoaștem, unele dintre aceste obiective, rămân până la final doar dorințe de care uneori uităm, sau pe care nu reușim să le transformăm în realitate și le abandonăm pe parcurs.
„O condiție de baza ar fi să ne setăm dorințe cu adevărat importante pentru noi. Nu pentru cei din jur …importante pentru noi în primul rând. Mai mult, merită să ne setăm dorințe în care chiar credem, dorințe și obiective în acord cu principiile noastre de viață, cu valorile noastre și cu direcția pe care ne-o dorim în viață. Și să nu ne stabilim obiective prin comparație cu alții.
Poate că cei din jur și-au cumpărat ceva, sau au făcut ceva anume, dar nu neapărat acel ceva este aliniat și cu ceea ce ne dorim în mod real. Iar a alocă timp și resurse pentru a-l obține și noi, nu este neapărat important pentru noi și astfel, vom sfârși sabotandu-ne singuri”, punctează psihologul.
Pune-ți o dorință, dar verifică dacă ești realist!
„În plus, avem nevoie să formulăm obiectivele într-un mod foarte clar- avem nevoie de obiective specifice, măsurabile și să evitaa generalitățile. Cu cât este mai clar obiectivul, cu atât este mai ușor să ne concentrăm eforturile. În același timp, este necesar să definim criterii clare de măsurare a progresului, un mod de a evalua și cuantifica succesul, care ne ajută să știm dacă suntem pe drumul cel bun.
Dacă ne-am setat obiective extrem de ambițioase, merită să verificăm și dacă acestea sunt realiste, dacă ne-am asigurat că avem sau vom putea avea resursele necesare, dacă este realist termenul în care ne-am propus să le atingem și, mai ales, să ne stabilim pași intermediari în atingerea să, astfel încât să ne asigurăm că ne menținem pe direcția bună”, mai spune Ofelia Neagu.
Obiectivele mult prea ambițioase, paradoxal, uneori ne mai pot face să dăm înapoi, tocmai datorită faptului că ni le dorim, dar ne sperie uneori faptul că nu credem că le-am putea atinge? Psihologul spune că da! „Odată ce ne stabilim repere mai mici, etape intermediare, nu mai dăm înapoi din teamă, așa cum o facem cu obiectivele mult prea ambițioase. În același mod, faptul că poate ne dorim prea mult și dintr-o dată prea repere și prea mult, ne poate face să ne speriem atunci când trebuie să acționăm”.
Pune-ți o dorință, însă ai nevoie de un plan
De asemenea, ne poate face să ne spunem că noi nu vom putea de fapt niciodată să facem acele lucruri și să dăm înapoi.
Psihologul este de părere că avem nevoie de dorințe ambițioase, pentru a ne face să mergem înainte, dar merită să ni le setăm într-un mod sănătos.
Dorințele de anul nou sunt setate cu intenția de a aduce ceva bun în anul care tocmai începe, numai că avem nevoie să fim atenți la modul în care le setăm, pentru a ne duce într-o direcție bună, nu la dezechilibre: „Mai mult, pentru a nu rămâne o simplă dorința, odată ce ne-am asigurat că ea este setată într-un mod sănătos, avem nevoie de un plan clar, cu acțiuni și termene, reusrse necesare, dacă este posibil și în scris”.
Ofelia Neagu conchide: „Până ce dorința nu se transformă într-un plan concret, ea rămâne o simplă intenție, pe care o vom relua an de an, fără a o transforma în realitate”. Just!