Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a avut prima reacție în scandalul puilor vopsiți, după ce preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a avertizat că în magazine se vinde carne care provine de la pui vopsiți.

Puii vopsiți au ajuns în ograda ministrului Agriculturii: „Eu nu cred acest lucru”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a reacţionat după ce şeful ANPC a atras atenția că mare parte din carnea de pui pe care o cumpărăm din magazine e vopsită sau provine de la pui vopsiți.
“Eu nu cred acest lucru, că fermierii fac așa ceva, în primul rând. În al doilea rând, ANSVSA-ul care nu este în subordinea Ministerului Agriculturii face verificări și bineînțeles că se va ieși cu un raport pe acest lucru. Nu pot să-mi dau cu părerea. Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Să fie foarte clar. Puii pe care îi vedem în magazinele de retail sunt cei 80-90% crescuți cu porumb.” a declarat Florin Barbu, notează Antena 3.

Franța importă pui din România
“Puii sunt foarte bine căutați. Piața din Franța ia pui din România, cel mai mare export de carne de pui în Franța se face din România, de la fermierii români”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Scandalul ANPC – ANSVSA
Șeful ANSVSA, dr. Mihai Ponea, a declarat că testele făcute sunt riguroase și a explicat procesul de monitorizare a produselor avicole
De asemena, Ponea a criticat afirmațiile șefului ANPC, declarând că acesta vine cu acuzații defăimătoare la adresa producătorilor români și a consumatorilor: “Horia Constantinescu nu deține informații”.

Șeful ANPC și-a dat demisia, dar s-a răzgândit
Şeful ANPC, Horia Constantinescu, a demisionat după scandalul puilor vopsiți din magazine, după care s-a răzgândit.
Acesta a revenit cu un mesaj în care dădea asigurări că nu părăsește deocamdată șefia ANPC pentru a nu pune în pericol proiecte importante în plină desfășurare.
