Guvernul condus de Marcel Ciolacu a făcut din investițiile fără precedent motorul dezvoltării țării. România este, constant, printre țările din Uniunea Europeană care are cele mai mari creșteri ale producției industriale și a economiei.
Acest lucru se simte și în faptul că românii au la dispoziție mai mulți bani pentru a face investiții personale sigure, cum sunt cele în titlurile de stat.
Puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 7% comparativ cu luna februarie 2024 și aceeași lună din 2023, ca un efect direct al măsurilor PSD de plafonare a adaosului comercial pentru produsele de bază, și a prețului la energie și gaze
Limitarea și chiar scăderea unor prețuri, le-a dat românilor posibilitatea de a-și reduce cheltuielile lunare și de a face unele economii. Economiile făcute de români ca urmare a măsurilor PSD se reflectă şi în vânzările de titluri de stat Fidelis, ajunse la ediția a 16-a. Săptămâna trecută românii au investit în aceste instrumente de economisire o sumă record de aproape 3,2 miliarde de lei, echivalentul a 643 milioane de euro. De asemenea, depozitele în lei ale populaţiei din bănci sunt la un maxim istoric. În februarie 2024 depozitele au ajuns la 223,5 miliarde lei, în creştere cu 21,9% comparativ cu februarie 2023. La Bursă, pe piața fondurilor mutuale, pe cea de criptomonede sau pe cea externă, sumele investite sunt într-o continuă creștere.
Maghiarii susțin că România a depășit Ungaria în privința calității vieții
O altă dovadă a faptului că măsurile luate de PSD au condus la creșterea nivelului de trai al românilor îl reprezintă datele Eurostat în ceea ce privește PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare. La acest indicator, România a ajuns la 78% din media UE, depășind Ungaria, care este la valoarea de 76%. Momentul a fost semnalat și de Ákos Péter Bod, profesor de economie la Universitatea Corvinus din Budapesta şi fost guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei, în cadrul unei analize pentru Portfolio.hu, cel mai apreciat portal de ştiri şi analize economice din țara vecină.
”Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România! Avantajul semnificativ al Ungariei faţă de România la dezvoltare calitativă nu mai există“, a menționat Ákos Péter Bod.
Creșterea puterii de cumpărare și implicit, a nivelului de trai al cetățenilor rămâne prioritate pentru guvernul PSD. Pentru a contribui la acest obiectiv, o componentă importantă este implementarea salariului minim european. Introducerea acestuia este un alt obiectiv asumat în programul de guvernare PSD, în care s-a precizat că până la 1 ianuarie 2025 niciun salariat cu normă întreagă nu va câștiga mai puțin de 500 euro net lunar, respectiv 50% din salariul mediu net.
Premierul Marcel Ciolacu a stabilit deja cu angajatorii ca de la 1 iulie 2024 salariul minim să crească la 3.700 de lei. Acest lucru va reprezenta 49% din salariul mediu pe economie, urmând ca de la 1 ianuarie 2025, salariul minim să depășească 4.000 de lei, atingând astfel cota de 50% din salariul mediu net.
Citiți și Măsurile PSD ajung să-i atragă pe maghiari la cumpărături în România