Justiția franceză i-a prelungit joi detenția polițistului care l-a împușcat mortal pe adolescentul de 17 ani, care a dus la o serie de revolte în Franța. Închis din 29 iunie, polițistul de 38 de ani, inculpat pentru omucidere voluntară, a fost ținut, joi, în arest provizoriu.
Aceasta în urma unei decizii a camerei de instrucție a Curţii de apel de la Versailles, în regiunea pariziană, potrivit CNN.
În noaptea de miercuri spre joi, autoritățile au semnalat doar câteva incidente, soldate cu 20 de rețineri și 81 de incendii sau tentative de incendiere în întreaga țară.
La rândul lui, prim-ministrul a făcut, joi, apel la „răbadare cu diagnosticul”, pentru a înțelege originea acestor violențe.
„Nu trebuie să ne grăbim cu clişee pentru a da explicaţii false”, a spus Elisabeth Borne, în timp ce unele voci de dreapta sau de extremă dreapta au incriminat „o problemă cu imigraţia”.
Măsurile de securitate au fost întărite
S-au înregistrat nopți de violențe în Franța, după ce Nahel, un tânăr de 17 ani cu cazier care circula fără permis a fost împușcat mortal de un poliţist în timpul unui control în trafic. În noaptea de sâmbătă spre duminică au fost mobilizați 45.000 de polițiști și jandarmi. Măsurile de securitate au fost întărite mai ales la Lyon şi Marsilia, potrivit ministrului de Interne francez, Gérald Darmanin.
Președinția germană a anunțat că Macron „a vorbit la telefon cu președintele german Frank-Walter Steinmeier și l-a pus la curent cu situația din Franța. Președintele Macron a solicitat amânarea vizitei de stat planificată în Germania”.
Steinmeier „regretă anularea și înțelege pe deplin situația din țara vecină”, a mai transmis președinția germană, în comunicat.
De la izbucnirea protestelor și până acum au fost jefuite sau chiar incendiate zece mari centre comerciale și sute de mici magazine, sucursale bancare și fast-food-uri. Numărul mașinilor incendiate a sărit de 1.300.
Știrea inițială
Ministrul francez de Interne Gerald Darmanin a spus că 40.000 de polițiști sunt mobilizaţi în toată Franţa joi seara, pe fondul protestelor violente. Acestea au izbucnit după ce un adolescent de 17 ani a fost ucis de polițiști la volanul unei mașini, pentru că nu s-a oprit la semnal.
Protestatarii furioși s-au confruntat pentru a doua noapte consecutiv cu forțele de ordine, la puțin timp după ce președintele Emmanuel Macron a făcut primele declarații pe acest subiect, calificând uciderea tânărului drept o faptă „de neiertat”.
Elisabeth Borne, premierul francez, a declarat joi că înțelege revărsarea de emoții după moartea tânărului Nahel M, în vârstă de 17 ani, dar condamnă revoltele. Vorbind de la Garges-lès-Gonesse – la aproximativ 12,5 mile (20 km) de Nanterre, unde adolescentul a fost ucis – Borne spune presei că „nimic nu justifică violența care a avut loc”. Ea spune că este „inacceptabilă” atacarea simbolurilor Republicii și a dotărilor publice și pledează pentru diminuarea violenței.
Dreptatea nu se face la TV sau rețelele sociale – ministrul francez
Eric Dupond-Moretti, ministrul francez al justiției , a oferit câteva detalii despre violența observată în toată țara.
El a declarat reporterilor că un ofițer „a fost aproape ars de viu aseară”. „Acesta este un moment emoționant. Un copil a murit și copiii nu ar trebui să moară”, a adăugat Dupond-Moretti. Cerând „calm” și îndemnând oamenii să fie „foarte atenți cu cuvintele pe care le folosim”, el a avertizat că: “Justiția nu se face la televizor sau pe rețelele de socializare… Toți cei care scuipă pe poliție și pe sistemul justiției sunt complice moral al tot ceea ce se întâmplă”.
„Îi rănesc pe oamenii care locuiesc aici”
Nu toți francezii sunt de acord cu revoltele violente. „Revoltele sunt inadmisibile”, spune Nicole, care locuiește în cartier de jumătate de secol. „Îi rănesc pe oamenii care locuiesc aici, care nu pot merge la muncă astăzi pentru că mașinile lor au fost arse”.
Ea a spus că revoltații au vandalizat magazine și chiar au blocat o ambulanță care încerca să intre în zonă. „Ei sparg totul.”
Prietena ei Valerie este de acord și spune că nu a reușit să doarmă în ultimele două nopți. „Nu am văzut așa ceva în toată viața mea. Cu toții suntem speriați, pentru că nu știm ce se va întâmpla în seara asta. Ce vor face în continuare?” ea spune.
Nicole și Valerie nu susțin ceea ce a făcut polițistul; ei admit că poliția nu este perfectă, dar este necesară. „Fără poliție, ce am face?”.