Studenții de la Universitatea SNSPA din București boicotează cursurile după ce instituția condusă de Remus Pricopie și-a declarat susținerea lui Donald Trump pentru premiul Nobel pentru Pace. Tinerii au ieșit în fața universității și au afișat mai multe bannere, prin care își arată nemulțumirea față de ultima acțiune a instituției la care ei au ales să studieze.
Protest la SNSPA: Studenții, nemulțumiți că instituția l-a nominalizat pe Donald Trump la Premiul Nobel
Zeci de studenți au protestat joi, 13 martie, în fața universității SNSPA, după ce instituția condusă de Remus Pricopie și-a declarat susținerea președintelui Donald Trump pentru premiul Nobel pentru Pace.
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, o oferit o reacție după ce tinerii au refuzat să se prezinte la cursuri. El a declarat că „această decizie vine ca o recunoaștere a eforturilor susținute ale președintelui Donald Trump în promovarea păcii și stabilității în regiuni marcate de tensiuni globale.”
Masteranzii de la SNSPA nu sunt de acord cu afirmațiile pe care le-a făcut rectorul insituției. Ei au spus că nu au fost consultați înainte ca universitatea să transmită public această propunere. Mai mult, într-o scrisoare deschisă adresată conducerii SNSPA, studenți, absolvenți ai SNSPA, profesori universitari, dar și voci din societatea civilă, ONG-uri și profesioniști din diverse domenii i-au cerut rectorului Remus Pricopie să retragă propunerea „și să prezinte scuze publice”.
„Prin această scrisoare deschisă, în calitate de membri ai comunității alumni ai SNSPA, dar și ca susținători ai valorilor democratice, păcii și drepturilor omului, ne afirmăm stupoarea, profunda indignare și disocierea față de această decizie, pe care o considerăm contrară principiilor fundamentale statuate în Carta SNSPA și promovate, în alte contexte, de către universitate și majoritatea covârșitoare a membrilor săi”, se arată în scrisoarea cu pricina.
„Cuvintele «Trump» și «Premiul Nobel pentru Pace» nu ar trebui să existe în aceeași frază”
Studenții și masteranzii de la SNSPA au dezvăluit, totodată, motivele pentru care nu susțin inițiativa universității pe care o conduce Remus Pricopie.
„Sunt absolut indignată și dezamăgită de această mișcare politică din partea domnului Pricopie, o mișcare fără sens, absurdă și de ultimă speță. Cuvintele «Trump» și «Premiul Nobel pentru Pace» nu ar trebui să existe în aceeași frază”, a declarat un alt student”, a declarat o studentă.
„Ca student la SNSPA vorbesc din partea tuturor că această decizie ne-a lăsat cu gurile căscate. Nu suntem de acord cu decizia de a susține un violator și un pro-rus, nu ne reprezintă valorile absolut deloc, din contră!”, a spus un alt tânăr.
„Consiliul Studențesc SNSPA este în dezacord total cu această poziționare față de administrația Trump. Mi Se pare puțin ironic că acum o săptămână domnul Pricopie se bătea cu pumnul în piept că i-a făcut contestație primul lui Călin Georgescu, iar acum îl susține pe Trump”, a adăugat un alt student, pentru snoop.ro.