Protest cu 5.000 de doctori și angajați din sănătate, în București. Mitingul a început în Piața Victoriei, la Guvern. Sindicaliștii din sănătate au plecat în jurul prânzului în marș spre ministerele Muncii și Sănătății și apoi merg la Palatul Parlamentului. Traficul din centrul Capitalei este dat peste cap de protest.
Într-o declarație transmisă cu puțin timp în urmă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a precizat că colegii de la minister îi vor primi pe protestatari și le vor îndeplini cererile în măsura în care va fi posibil.
Protest cu 5000 de angajați din sănătate
Protest cu 5000 de angajați din sănătate în stradă
Federația Solidaritatea Sanitară din România a scos mii de medici, asistente, infirmiere, brancardieri și personal Tesa la un protest de amploare în Capitală. Oamenii sunt nemulțumiți de salariile convenite cu Ministerul Sănătății care ar urma să fie majorate cu peste 26% pe medie.
Protestatarii vor ca majorarea să fie de peste 26% pe anvelopa salariala, care include și sporurile și gărzile.
”Ce nu vor să știți (deși fiecare dintre dvs. simțiți deja în buzunarele dvs.)?!
Că Guvernul vă refuză indexarea veniturilor salariale cu inflația!
Că acest refuz v-a determinat în ultimii 5 ani, până acum, o scădere a veniturilor salariale reale (în medie) de 22,4%. Cu alte cuvinte, din perspectiva puterii de cumpărare acum sunteți cu 22,4% mai săraci decât în ultimii ani.
Sau, că venitul dvs. salarial real a scăzut cu un sfert în ultimii 5 ani”, transmit sindicaliștii care participă la protest.
Protest cu 5000 de angajați din sănătate
Angajații din sănătate sunt la limita grevei generale
„Am un salariu de 3.000 de lei. E foarte puțin. Bonuri de masă nu ne mai dau. E foarte puțin. Vrem salarii mai mari.”, spune un infirmier la boli infecțioase.
Gabriel Predica, vicepreședinte al Federației Solidaritatea Sanitară, a declarat pentru Digi24 că majorarea salarială propusă nu se aplică pentru munca în weekend, de noapte, în ture sau în condiții periculoase.
Potrivit acestuia, majorarea prevăzută în ordonanță nu acoperă inflația ultimilor doi ani, plus cea prognozată până la nivelul iunie 2024.
„Programul de proteste care presupune în final grevă generală continuă, am făcut toți pașii necesari, vineri am comunicat Guvernului un proiect cu privire la modalitatea de desfășurare a grevei.
Greva generală e posibilă, la finele acestei săptămâni sindicatele vor decide cu privire la grevă”, a spus sindicalistul.
Revendicările susținute de participanții la proteste
– Respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcție de inflație.
– Asigurarea unei creșteri reale a veniturilor salariale (creșterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaților din sănătate.
– Plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiții de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal și al vieții de familie pe care-l fac lucrând în ture și în zilele libere/de sărbători legale!
„Protestul este îndreptat și împotriva formei ultimei Ordonanțe de Urgență privind unele creșteri salariale în sănătate, aceasta fiind o ordonanță a inechității și a nepriceperii emitenților. Avem în vedere faptul că prin această OUG se creează o serie de noi inechități salariale și se adâncesc câteva dintre cele pre-existente”, spun protestatarii.
Similare
Magda PatrascuRedactor
Am pus mereu presa pe primul loc încă din studenție, la Facultatea de Jurnalism.