Firma care deține stația de GPL unde s-a produs explozia din Crevedia se numește Flagas SRL și îi aparține fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Firma Flagas SRL a înregistrat anul trecut un profit net de 32.782.166 lei.
Acționarii firmei Flagas SRL sunt Ionuț Daniel Doldurea (51%), fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, si Cosmin Ionuț Stinga (49%), potrivit Termene.ro. Firma Flagas SRL a înregistrat în 2020 un profit net de 13.611.560 lei, în 2021 de 12.320.411 lei, iar anul trecut, de 32.782.166 lei.
Flagas a achiziționat, în ultimii doi ani, și firma concurentă Rombeer Crîngaşu, care deținea stațiile de carburant RBC
„Am plecat de urgență din străinătate, la un simpozion. Acum am ajuns acolo! Dar iau primul avion spre România. Într-adevăr, această stație care a luat foc este a fiului meu Ionuț. Ionuț este acolo. Este cu procuratura după el! Nu mai funcționa stația respectivă! Eu nu știu ca băiatul meu să fi făcut ilegalități! Înțeleg că sunt și doi pakistanezi muncitori, dați dispăruți”, a declarat primarul Ion Doldurea, pentru România TV.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, a declarat că locul unde a avut loc explozia era, de fapt, un depozit de GPL, după ce acti
Firma care opera cisternele GPL de la Crevedia ”nu avea documente sau autorizaţie să funcţioneze”
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că, din informaţiile deţinute, firma care opera cisternele GPL de la Crevedia ”nu avea documente sau autorizaţie să funcţioneze, în mod normal firma nu avea activitate, de fapt”.
”Noi ştim că firma nu mai funcţiona sau clar că nu mai avea avize sau autorizaţii”
Arafat a adăugat că se aşteaptă rezultatele anchetei, menţionând: ”Din punctul nostru de vedere firma nu avea documente sau autorizaţie să funcţioneze, în mod normal firma nu avea activitate, de fapt”.
Referitor la intervenţia cu roboţi, el a declarat că, în opinia sa, aceasta a ajutat foarte mult, pentru că pompierii s-au putut retrage din apropierea cisternei.
Întrebat ce măsuri trebuia să fie luate pentru a nu fi afectaţi atât de mulţi salvatori, Arafat a declarat:
”Este foarte greu să spunem aici ce măsuri trebuia să fie luate. Măsura ca să nu păţească nimeni nimic este să nu fie nimeni acolo, dar la pompieri asta e cam greu, cu meseria lor să nu fie nimeni acolo. Au luat măsurile de precauţie, ei au tactică de intervenţie, a fost chiar inspectorul şef de la Bucureşti.
Deci din punctul meu de vedere, când te duci la foc, chiar şi la un foc de apartament, există uneori riscul să ai fenomene precum backdraft, flashover, una, alta care să ducă la rănirea unor pompieri. Pompierii fac tot posibilul să nu se ajungă la această situaţie, dar când ai case care au risc să ia focul, când ai alte structuri, nu era doar cisterna sau gazul respectiv care ardea, era risc de propagare, clar că trebuia cineva să fie ca să lupte împotriva acestui foc şi să limiteze propagarea lui”.
El a detaliat explicând că o cisternă aflată foarte aproape de un incendiu şi care nu poate fi îndepărtată trebuie răcită.
”Uneori, cum s-a întâmplat ieri, chiar dacă le răceşti, tot se întâmplă ce s-a întâmplat. Din păcate, aici prevenirea este să nu mai încălcăm regulile, să nu mai facem lucruri care să ducă la astfel de incidente şi aici e responsabilitatea celor care au făcut operaţiunile de transvazare sau nu ştiu ce au făcut acolo fără să respecte regulile de bază”, a spus Arafat.
El a arătat că pompierii fac controale, dar ”acolo unde funcţionează.”
”Aici se ştia că nu funcţionează, că nu există, adică ei nu mai aveau activitate din ce se ştie”, a subliniat el.vitatea de vânzare de carburanţi către populație a fost suspendată de ISU.
CITIȚI ȘI: