Noul program de „vize de aur”, care acordă rezidență pe termen lung antreprenorilor ce investesc minim 250.000 de euro în startup-uri din Grecia a fost anunțat de premierul acestei țări.
Anunțul lui Kyriakos Mitsotakis a fost făcut în timpul deschiderii celui de-al 88-lea Târg Internațional de la Salonic. Prilej cu care premierul Greciei a evidențiat mai multe inițiative pentru a stimula economia și a sprijini grecii cu venituri mici. Inclusiv creșteri ale pensiilor și salariilor funcționarilor publici, precum și reduceri ale contribuțiilor la asigurările sociale.
Pentru a aborda o populație în scădere, Mitsotakis s-a angajat să crească sprijinul financiar pentru părinți. Pe tema locuințelor, în special în zonele cu aglomerație turistică, premierul a anunțat stimulente fiscale pentru proprietarii care închiriază proprietăți vacante.
Vize de aur, dar și taxe mai mari
Mitsotakis a subliniat, de asemenea, planurile de creștere a taxelor portuare pentru navele de croazieră în timpul verii, cu taxe și mai mari pentru destinații populare precum Santorini și Mykonos. Veniturile vor fi utilizate pentru îmbunătățirea infrastructurii din zonele turistice.
În Grecia şi Portugalia, numărul de „vize de aur” acordate în ultimul timp a crescut, iar în Italia şi Spania solicitările au atins un nivel record.
Aşa-numitele „vize de aur” permit unor străini bogaţi să obţină dreptul de rezidenţă în UE, şi pe cale de consecinţă o modalitate pentru a obţine cetăţenia, prin investiţii în proprietăţi imobiliare sau active financiare locale.
Există câteva condiţii asociate, iar unele programe cer ca solicitantul să petreacă cel puţin o săptămână pe an în ţara în care vrea să devină cetăţean.
Oameni de afaceri ruși au profitat de vize de aur
Peste 132.000 de persoane au obţinut cetăţenia prin intermediul acestor programe între 2011 şi 2019 chiar dacă criticile din mediul politic s-au intensificat deoarece programele de tip „vize de aur” au fost asociate cu creşterea preţurilor la imobiliare şi reglementările relaxate.
Membri Parlamentului European şi Comisiei Europene au îndemnat ţările membre UE să pună capăt acestor programe, iar Irlanda şi Marea Britanie au făcut acest lucru. Solicitările pentru eliminarea „vizelor de aur” s-au intensificat după începerea războiului din Ucraina în condițiile în care numeroși oameni de afaceri ruși au beneficiat de ele de-a lungul anilor.
Grecia a dublat pragul de investiţii, de la 250.000 până la 500.000 de euro în anumite părţi ale ţării, necesar pentru cei care vor să obţină cetăţenia. Muntenegru a promis că va pune punct propriului program iar Spania analizează dacă să majoreze pragul minim de investiţii, de la 500.000 până la un milion de euro, sau să pună punct programului.
Cu toate acestea, există puţine dovezi în teren că „vizele de aur” sunt mai greu de obţinut. „Nu am observat nicio modificare semnificativă în dificultatea cu care se obţine o viză”, spune Patricia Casaburi, director la firma de consultanţă în imigraţie Global Citizen Solutions.
Chiar dacă politicienii din Europa vorbesc de eliminarea „vizelor de aur”, legislaţia pe care au adoptat-o pentru a restricţiona aceste programe nu a fost la fel de dură.
Reforme de ochii lumii
În ultimul deceniu, programele de tip „vize de aur” din Europa au adus investiţii străine directe în valoare totală de 25 de miliarde de euro. Portugalia a fost unul din principalii beneficiari cu sume de peste 6,8 miliarde de euro.
Bulgaria a reintrodus schema de „vize de aur”, după ce i-a pus capăt în 2021. Malta a refuzat să reformeze propriul său program, în pofida solicitărilor în acest sens venite de la Comisia Europeană.
Iar majorarea pragului minim de investiţii, cum a făcut Grecia, nu este văzută ca un factor descurajator. „Pentru oamenii cu o avere cuprinsă între cinci şi şapte milioane de dolari, o investiţie de 500.000 de dolari pentru a obţine rezidenţa UE este acceptabilă”, spune Nuri Katz, fondatorul firmei de consultanţă Apex Capital Partners.
În plus, chiar şi în ţările care au pus punct programelor de tip „vize de aur”, există alte opţiuni disponibile. Chiar dacă nu sunt un echivalent exact al unei „vize de aur”, alternative precum vize pentru nomazii digitali, concepute pentru cei care vor să trăiască peste hotare şi să muncească remote, sunt din ce în ce mai populare.
Reformate sau eliminate?
În plus, cei care vor să înfiinţeze o afacere în Marea Britanie, Franţa, Irlanda sau Germania pot solicita acordarea unor vize special pentru investitori, care acordă rezidenţa temporară şi o cale spre şederea permanentă. „Guvernele vor să arate că adoptă o linie dură cu privire la vizele de aur, însă aceste vize sunt importante pentru economiile cu probleme, aşa că multe ţări UE ajung într-o poziţie destul de ambiguă”, spune Will Harvey, profesor la Universitatea din Bristol.
Potrivit economiştilor, ţările care se confruntă cu datorii ridicate sau cu un ritm redus de creştere economică, şi care în paralel încearcă să atingă obiective climatice ambiţioase, sunt cele care au cea mai mare nevoie de capital străin.
Asta înseamnă că dacă „vizele de aur” vor fi reformate sau eliminate, alte stimulente fiscale ar putea să le ia locul.
Citiți și: Fiul lui Arnold Schwarzenegger e imaginea Hilfiger pentru noua eră a modei