Programul de guvernare al coaliției PSD, PNL, UDMR și Minorități prevede lansarea programului „Investește în casa ta”. Cine și cum va putea accesa credite și ce alte programe mai sunt pregătite.
Prin acest program, tinerii cu vârste de până la 35 de ani vor putea accesa credite pentru achiziția de locuințe, garantate de stat.
„Valoarea maximă a creditului va fi de 120.000 de euro, cu un avans de 5% din valoarea totală a proiectului. Perioada de rambursare va fi de maximum 30 de ani, iar garanția statului va acoperi 80% din sumă”, se arată în document.
Programul se va numi „Investește în casa ta”, iar plafonul anual pentru garanții va fi de 2 miliarde de lei, se menționează în programul de guvernare. În afară de „Investește în casa ta”, un alt program va fi „Family Start”, prin care tinerii cu vârsta de până la 45 de ani inclusiv, care își întemeiază o familie, vor putea obține împrumuturi pe o perioadă de maximum 10 ani, cu o garanție de 80% din partea statului și dobândă subvenționată de guvern. Garanțiile la acest program vor fi de 1 miliard de lei anual.
Investește în casa ta și implementarea unui program național
Printr-un alt program, „Student Invest”, studenții, masteranzii și doctoranzii, vor putea obține împrumuturi pe o perioadă de maximum 10 ani. Statul promite să ofere o garanție de 80% din valoarea creditului și subvenționează dobânda.
În programul de guvernare se mai promite și implementarea unui program național de sprijin pentru familiile care au în întreținere copii, prin acordarea de facilități de natura subvențiilor la dobândă la creditele ipotecare aflate în derulare și care vor fi contractate în viitor. Nu sunt specificate detalii.
De asemenea, este prevăzută o consolidare fiscal-bugetară în 7 ani, menţinerea cotei unice pentru predictibilitate fiscală şi reducerea taxelor şi impozitelor pe muncă.
Programul de guvernare prevede şi un Pachet demografic
Programul cuprinde: Facilităţi concrete pentru achiziţionarea locuinţelor, inclusiv programe de subvenţionare şi garanţii pentru credite; Credite avantajoase cu sprijin pentru dobânzi, care să ofere familiilor acces la resurse financiare necesare pentru un trai decent; Construirea a 100.000 de locuinţe sociale în următorii ani, pentru a asigura soluţii accesibile de locuire, sprijinind în mod special familiile tinere şi cele cu copii, contribuind astfel la revitalizarea demografică;
Construirea de creşe va continua, pentru a sprijini familiile tinere şi a oferi condiţii moderne pentru îngrijirea copiilor. Investim în educaţie pentru toţi, asigurând acces echitabil la învăţământ de calitate pentru ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă.
Citiți și: Program și prețuri bilete Mocănița Maramureș Crăciun 2024 – An Nou 2025