Programul Euro 200, gândit ca un ajutor pentru elevii și studenții care provin din medii defavorizate și care nu-și permit mijloace digitale de învățare, are prevăzute aceleași sume de la momentul introducerii sale, în anul 2004.
Programul Euro 200, bun pentru prețurile de acum două decenii
Probabil că pentru oricine e limpede că prețurile de acum mai bine de 20 de ani nu mai pot fi comparate cu cele de astăzi, la toate produsele și cu atât mai mult când discutăm despre noile tehnologii.
Acest lucru nu este însă evident pentru guvernanți.
Programul gândit ca un sprijin pentru elevii și studenții care provin din familii defavorizate, “Euro 200” oferă un ajutor de câte 200 de euro, așa cum sugerează și denumirea sa, pentru achiziționarea unui computer, pe care tinerii școlarizați să-l utilizeze pentru învățare.
Suma de 200 de euro nu a fost însă majorată niciodată, de la implementarea pentru prima dată a programului, în anul 2004.
Mai mult decât atât, conform metodologiei, aparținătorii legali ai copiilor care pot beneficia de acest ajutor trebuie să prezinte și dovada deținerii diferenței de bani pentru achiziționarea unui dispozitiv digital ce poate fi utilizat la învățare.
Condițiile pentru a fi admis în programul Euro 200
Practic, singura îmbunătățire adusă acestui program, în ultimii ani, în urma presiunii din partea mass-media, a fost actualizarea condițiilor privind venitul minim pe membru de familie pe care familiile elevilor/studenților beneficiari trebuie să le îndeplinească.
Aceasta, deoarece decidenții din Educație uitaseră să actualizeze condițiile cu creșterile salariului minim și a venitului minim garantat.
Este însă limpede că programul Euro 200 nu este ancorat în cerințele actuale din societatea românească.
Potrivit legislației în vigoare:
“(1) Beneficiari ai acestui ajutor sunt persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr.
269/2004 care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- a) sunt elevi/studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de
până la 26 de ani;
#M24
- b) au un venit brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 lei”.
Ce spun reprezentanții studenților
Reprezentanții studenților spun că programul Euro 200 este unul depășit și că ar fi nevoie de cel puțin o dublare a sumei acordate de stat.
“În primul rând, este clar că suma este insuficientă. Adică, nu reprezintă un sprijin. Nu reprezenta nici acum un an, nici acum doi ani, nici acum trei ani. Practic, o sumă care ar putea să se apropie de realitate, estimasem noi, undeva prin 2021 – 2022, ar trebui să fie undeva la 450 de euro, ca să asigure niște condiții minime pentru dispozitive, pentru laptop-uri și să fie utile pentru elevi, studenți și așa mai departe. Ori în momentul de față este foarte greu să achiziționezi un dispozitiv, pentru că suma respectivă nu îți permite și pe lângă suma respectivă trebuie să fie o sumă destul de mare, iar pentru toate persoanele care sunt în învățământ și ar avea nevoie de un asemenea dispozitiv și au probleme financiare mari este un obstacol, este un blocaj și programul propabil că nu-și mai atinge de mulți ani țintele. Cu siguranță ar trebui să fie o creștere și să-l modificăm din Euro 200 în Euro 400, Euro 500. Altfel, este departe de a fi utilizat”, a declarat, pentru Oficiul de Știri, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR), Sergiu Covaci.

Acesta a explicat de ce programul Euro 200 a fost neglijat de miniștrii care s-au perindat pe la Educație în ultimii ani.
“Fiind și situația cu diverse proiecte la activ, la fiecare moment, a fost neprioritizat subiectul. Pentru că, de la abandon universitar, la alte programe prin care s-au acordat fie tablete, fie laptop-uri, pentru cei care au probleme cu accesul la programele de învățământ, programul acesta (n.r. – Euro 200) chiar a fost neglijat. Nu negăm faptul că, prin programele derulate, în ultimii 4 – 5 ani, au fost investite sume mari în partea de digitalizare, inclusiv cu oferirea de tablete și de laptop-uri, însă programul acesta, care ajungea sau era gândit să ajungă la o masă și mai mare de tineri care nu au posibilități, este și a fost neglijat și în anii anteriori”, ne-a mai declarat președintele ANOSR.
Ministerul Educației a publicat recent propunerea de calendar pentru programul Euro 200.