Prognoza meteo: Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza pentru perioada 21 aprilie – 4 mai 2025. În zonele montane, până pe 26 aprilie, vremea se anunţă mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime medii cuprinse între 12 şi 14 grade Celsius şi minime între 5 şi 6 grade. În a doua parte a intervalului, se estimează o uşoară încălzire, cu maxime în creştere de la 7 spre 10 grade. Pe litoral, temperaturile maxime vor ajunge la valori medii de 18 – 20 de grade Celsius.
Banat
În Banat, temperaturile maxime vor înregistra o scădere în primele trei zile ale intervalului, de la o medie de 26 de grade pe 21 aprilie, până la aproximativ 21 de grade pe 23 aprilie. O nouă răcire este prognozată între 25 și 27 aprilie, când valorile diurne vor coborî spre o medie de 16 grade. În cea de-a doua săptămână, vremea se va încălzi treptat, cu maxime în creștere de la 18 grade (28–30 aprilie) până la 21 de grade spre finalul perioadei. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor avea o medie de 10–11 grade în primele zile, urmând să scadă până la 6–7 grade în intervalul 28 aprilie – 2 mai. Ulterior, valorile nocturne vor crește din nou, ajungând la o medie de 9 grade la sfârșitul intervalului. Vor exista perioade cu averse, mai ales în a doua parte a zilei și seara, iar în prima săptămână se pot înregistra cantități importante de precipitații, localizate pe arii restrânse.
Crișana
În Crișana, temperaturile maxime vor înregistra o scădere treptată pe parcursul primei săptămâni, de la o medie de 26 de grade pe 21 aprilie, până la aproximativ 16 grade pe 27 aprilie. În cea de-a doua săptămână, valorile diurne vor crește ușor, ajungând la o medie de 19 grade spre finalul intervalului. Temperaturile minime vor oscila în jurul valorii de 10 grade în primele cinci zile, urmând să scadă până la aproximativ 6 grade în zilele de 27 și 28 aprilie. După această perioadă, valorile nocturne vor rămâne relativ constante, cu medii cuprinse între 6 și 8 grade. Sunt prognozate perioade cu averse, mai ales în a doua parte a zilei și seara, iar în prima săptămână, pe arii restrânse, se vor înregistra cantități importante de precipitații.
Transilvania
Pe 21 aprilie, temperaturile maxime vor atinge o medie de 24 de grade, iar în zilele următoare nu se vor înregistra variații semnificative. O răcire accentuată este prognozată pentru 26 și 27 aprilie, când media maximelor va coborî până la 15 grade. În cea de-a doua săptămână a intervalului, valorile diurne vor crește ușor, situându-se între 17 și 19 grade. În ceea ce privește temperaturile minime, media acestora va fi în jur de 7 grade în perioada 22–26 aprilie, apoi va scădea până la aproximativ 2 grade pe 28 aprilie. Ulterior, valorile nocturne vor crește treptat, ajungând la o medie de 6 grade spre finalul perioadei analizate. Vor fi perioade cu averse, în special în cursul după-amiezelor și al serilor.
Maramureș
În Maramureş, temperaturile maxime vor înregistra o uşoară scădere în primele trei zile ale intervalului, de la o medie de 25 de grade până la aproximativ 22 de grade. Ulterior, valorile diurne vor creşte uşor, atingând o medie de 23 de grade pe 24 şi 25 aprilie. După această perioadă, se va remarca o răcire bruscă, cu maxime ce vor coborî spre 16 grade pe 27 aprilie. În a doua săptămână, temperaturile vor rămâne relativ constante, cu valori medii cuprinse între 17 şi 19 grade. În ceea ce priveşte temperaturile minime, media acestora va fi de aproximativ 9 grade în primele cinci zile, urmând o scădere considerabilă spre 3 grade pe 28 aprilie. După acest moment, se va înregistra o creştere treptată, iar spre finalul perioadei analizate, media minimelor va ajunge la 7 grade. Sunt aşteptate intervale cu averse, în special în a doua parte a zilei şi seara.

Moldova
Până pe 25 aprilie, vremea va fi caldă în Moldova, cu temperaturi maxime medii de 23–25°C și minime de 8–10°C. Spre finalul primei săptămâni, valorile termice vor scădea treptat, apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă: maximele vor ajunge în jur de 14°C pe 27 aprilie, iar minimele vor coborî până la 2°C în noaptea de 28 aprilie. În cea de-a doua săptămână, se așteaptă o ușoară încălzire, cu temperaturi diurne în creștere de la 16°C spre 20°C, iar cele nocturne între 4 și 8°C. Sunt posibile ploi temporare, inclusiv sub formă de aversă, pe 26 aprilie, dar și în perioada 1–5 mai, pe arii restrânse.
Dobrogea
Vremea va rămâne caldă până pe 26 aprilie, cu maxime medii de 21–23°C în interiorul regiunii și 18–20°C pe litoral. Minimele vor varia între 8 și 12°C. Ulterior, temperaturile vor scădea treptat, iar între 27 și 29 aprilie, maximele vor fi de 15–16°C, iar minimele de 4–6°C. În a doua săptămână, tendința va fi de ușoară încălzire, cu maxime de aproximativ 18°C și minime de 8–9°C. Ploile vor apărea temporar, mai ales pe 26 și 27 aprilie, iar după 1 mai, pot apărea ploi slabe, de scurtă durată, pe arii restrânse.
Muntenia
Până pe 25 aprilie, Muntenia va avea parte de vreme deosebit de caldă, cu maxime medii de 23–25°C și minime de 8–10°C. Spre finalul primei săptămâni, se va răci treptat: maximele vor scădea spre 16°C pe 27 aprilie, iar minimele vor ajunge la aproximativ 4°C în noaptea de 28 aprilie. În a doua parte a intervalului, valorile termice vor crește ușor, cu maxime între 16 și 22°C și minime între 4 și 8°C. Ploile vor fi prezente temporar, mai ales pe 26 și 27 aprilie, iar după 1 mai pot apărea precipitații slabe, izolate.
Oltenia
Până pe 26 aprilie, vremea va fi caldă, cu maxime medii între 22 și 24°C și minime de 9–11°C. În perioada 27–29 aprilie, valorile termice vor scădea, cu maxime de 16–17°C și minime între 5 și 7°C. Ulterior, temperaturile vor crește ușor, atingând în medie 20°C la orele amiezii și 8–9°C noaptea. Ploile vor fi prezente temporar până pe 28 aprilie, cu posibile averse în zilele de 26 și 27 aprilie. După 1 mai, sunt prognozate precipitații slabe și pe arii restrânse.
La munte
Până pe 26 aprilie, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, cu temperaturi maxime medii între 12 și 14°C și minime de 5–6°C. Spre finalul săptămânii, se va răci, iar în zilele de 27 și 28 aprilie, maximele vor coborî spre 6–7°C, iar minimele până la –2°C în noaptea de 28 aprilie. În săptămâna următoare, temperaturile vor crește ușor, cu maxime medii între 7 și 10°C și minime între 0 și 4°C. Vor fi ploi frecvente, în special sub formă de aversă, iar între 22 și 27 aprilie se pot înregistra cantități mai însemnate de precipitații, local.
