O profesoară de 57 de ani din Constanța este cercetată sub control judiciar după ce a colectat aproape 25.000 de lei de la părinţii elevilor pentru organizarea unei tabere şcolare pe care, însă, nu a mai organizat-o și nici nu a returnat banii.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, vineri, că o femeie de 57 de ani, cadru didactic la o unitate şcolară din municipiul Constanţa, a fost reţinută pentru 24 de ore sub acuzaţia de înşelăciune. Conform cercetărilor efectuate de poliţişti, în perioada anului şcolar 2023-2024, aceasta ar fi indus în eroare mai multe persoane cu privire la organizarea unei tabere şcolare pentru elevi, ce urma să aibă loc în luna august 2024.
În acest context, femeia ar fi solicitat părinţilor elevilor sume de bani pentru participarea la tabăra şcolară, încasând astfel aproape 25.000 de lei (24.560 de lei, mai exact). Cu toate acestea, ulterior, aceasta nu a mai organizat tabăra promisă şi nu a returnat banii părinţilor, fapt care a condus la sesizarea autorităţilor.

„Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în perioada anului şcolar 2023-2024, în calitate de cadru didactic la o unitate şcolară din municipiul Constanţa, ar fi indus în eroare mai multe persoane vătămate cu privire la organizarea unei tabere şcolare în luna august 2024. Cadrul didactic ar fi încasat de la persoanele vătămate suma de 24.560 de lei. Ulterior, nu ar mai fi organizat tabăra şi nu ar fi restituit sumele de bani”, au declarat poliţiştii.
Poliţiştii au reţinut-o pe femeie pentru 24 de ore iar, ulterior, aceasta a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
În urma audierilor, instanţa a decis ca femeia să fie cercetată sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, măsură ce o obligă să se supună unui regim de supraveghere pe durata desfăşurării anchetei.