Profesioniștii de lângă noi. Un mare medic se alătură catedrei de la UMF “Carol Davila.” Răzvan Hainăroșie este medic ORL în cadrul spitalului “Prof. Dr. Dorin Hociota.” Acesta a anunțat într-un mesaj pe facebook că a abținut gradul universitar de profesor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București. Reamintim că, până acum, cunoscutul medic orl-st era conferențiar universitar la UMF Carol Davila.
Răzvan Hainăroșie se alătură catedrei de la UMF “Carol Davila”
“Vivat Academia! Vivant Professores!”, a fost mesajul postat de Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” din Bucureşti, după anunțul medicului Răzvan Hainăroșie.
Răzvan Hainăroșie: “Sunt convins că îmi voi aduce aportul în dezvoltarea atât a generațiilor de tineri medici”
“Gradul universitar de profesor reprezintă în primul rând o mare responsabilitate și o onoare, dar este o etapă după mulți ani de activitate intensă. Mulțumesc în mod deosebit dl Prof. Dr. Viorel Zainea, mentorul meu, Dl Rector al UMFCD, Prof. Dr. Jinga Viorel, dl Decan al Facultății de Medicină, Prof. Dr. Cîrstoiu Cătălin și dnei Prorector și președinte Colegiul Medicilor București, Prof. Dr. Cătălina Poiană.
Sunt convins că îmi voi aduce aportul în dezvoltarea atât a generațiilor de tineri medici, precum și a colegilor care astăzi reprezintă prezentul în specialitatea de ORL“, a scris medicul Răzvan Hainăroșie pe facebook.
Chirurgul Vlad Brașoveanu, unul din medicii de top din România, profesor la UMF “Carol Davila”
Reamintim că și cunoscutul chirurg Vlad Brașoveanu, șeful Secției de Chirurgie și Transplant Hepatic „Dan Setlacec” al Institutului Clinic Fundeni, a fost vineri numit profesor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, la specializarea chirurgie generală.
Chirurgul Vlad Brașoveanu este continuatorul programului de transplant hepatic implementat în anul 2000 de către Prof. Dr. Irinel Popescu, alături de Dr. Doina Hrehoret.
CITIȚI ȘI: