UPDATE. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul privind incendiul de la Ferma Dacilor în care au murit opt oameni, informează News.ro.
Ei au emis mandat de arestare preventivă pe numele controversatului om de afaceri Cornel Dinicu, cel care înfiinţase şi care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani.
Ceilalţi doi inculpaţi, Adrian Vitomir Ristin şi Adelina Elena Ilie, au primit mandate de arest la domiciliu, în dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă, putând fi contestată.
ȘTIREA INIȚIALĂ …
Dosarul „Ferma Dacilor” este departe de a se încheia. Anchetatorii propun arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru Cornel Dinicu, patronul complexului Ferma Dacilor, dar și pentru alți doi administratori. Reamintim că aceștia au fost duşi la instanţă, miercuri, 3 ianuarie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii cer arestarea lui Cornel Dinicu, patronul complexului
Reamintim că Ferma Dacilor a ars în totalitate, în cea de-a doua zi de Crăciun. Opt persoane și-a pierdut viața în tragedia care a deschis Cutia Pandorei cu privire la felul în care funcționa pensiunea.
Mai exact, clădirea nu avea autorizație de incendiu, iar în anul 2019 au fost făcute verificări, moment în care s-au gasit mai multe nereguli și s-au dat 6 avertismente.
Ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului
Cu toate acestea, spun anchetatorii, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza in incendierii provocate, ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate, cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în comunicatul remis presei.
Procurorii cer arestarea lui Cornel Dinicu. Este luată în calcul și ipoteza incendierii intenționată?
Procurorii subliniază, însă, că, şi în cazul în care ipoteza incendierii intenţionate se confirmă, cele trei persoane pentru care este propusă arestarea sunt considerate ”în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente.”

Procurorii cer arestarea lui Cornel Dinicu. Varianta unui incendiu provocat de ”o mână criminală”, invocată chiar de patronul de la Ferma Dacilor
”În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ”Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 şi alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).
Faţă de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile!”, au mai anunţat miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procurorii cer arestarea preventivă pentru Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor
Conform anchetatorilor, în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane ”au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ”cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova”.
Construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire.
Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii.
Procurorii cer arestarea lui Cornel Dinicu. Cum a funcționat complexul care a ars din temelii în a doua zi de Crăciun
De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu, susţin procurorii.
”Această situaţie a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”, în condiţiile în care societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni”, se mai arată în documentul Parchetului.

Procurorii cer arestarea lui Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor. Se fac fac precizări referitoare și la cauzele incendiului
”Înţelegem să facem şi precizarea că ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), în acest sens fiind efectuate acte de urmărire penală care să lămurească împrejurările concrete ce au condus la iniţierea procesului de ardere.
Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului,
Conform referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, şi dacă ipoteza incendierii cu intenţie a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, (…) îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente”, mai afirmă anchetatorii.
Potrivit anchetatorilor, nerespectarea normelor în materia securităţii la incendiu a constat în următoarele:
- imobilul a fost construit fără autorizaţie de contrucţie, mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad)
- imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale
- imobilul a fost edificat fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la I.S.U. Prahova, a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu nefuncţională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum şi cu o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator.
CITEȘTE ȘI:Fiul unui şef din cadrul MApN, printre victimele incendiului de la complexul Ferma Dacilor