Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat că procesele de creștere și dezvoltare ale culturilor agricole se vor desfășura în general normal în majoritatea zonelor de cultură, în zilele următoare, îndeosebi pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
Procesele de creștere și dezvoltare ale culturilor agricole se vor desfășura normal
Deși România a avut parte de condiții meteo nefavorabile, în ultima perioadă de timp, prognoza agrometeorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie arată că procesele de creștere și dezvoltare ale culturilor agricole se vor desfășura în general normal în majoritatea zonelor de cultură, în zilele următoare, îndeosebi pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
”Rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 centimetri, în cultura grâului de toamnă, se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și izolat optime în Maramureș, Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Muntenia și Moldova, local în vestul și nordul Crișanei, izolat estul Olteniei, nord-estul Transilvaniei și al Banatului. Deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată) se vor înregistra în cea mai mare parte a Transilvaniei, Crișanei, Banatului și a Olteniei, local în nordul, sudul și sud-estul Moldovei, izolat vestul și nord-estul Munteniei. Ca urmare, procesele de creștere și dezvoltare ale culturilor agricole se vor desfășura în general normal în majoritatea zonelor de cultură, îndeosebi pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.”, notează meteorologii.
Potrivit sursei citate, culturile de orz și grâu de toamnă se vor afla în continuare în fazele de formare a frunzei a treia, înfrățire și alungire a paiului (10-100%).
În ceea ce privește rapița, aceasta va parcurge dezvoltarea aparatului foliar (7-12 frunze) și creșterea tulpinii (10-60%), pe toate suprafețele cultivate.
Administrația Națională de Meteorologie mai arată că la speciile pomicole se vor continua înmugurirea, dezmugurirea și înflorirea, în cea mai mare parte a plantațiilor, iar la vița-de-vie se va înregistra faza de ‘plâns’ în majoritatea podgoriilor și, izolat, în depresiuni, se va continua starea de repaus biologic.
Recomandări din partea specialiștilor
Specialiștii au făcut o serie de recomandări de specialitate: pregătirea patului germinativ și semănatul culturilor de primăvară; fertilizarea cerealierelor de toamnă cu îngrășăminte minerale și foliare; efectuarea lucrărilor de întreținere (combaterea buruienilor, tratamente fitosanitare, tăieri de rodire în vii și livezi), la speciile de câmp și pomi-viticole; verificarea vigurozității plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu, rapiță); controlul evoluției mugurilor de rod și a coardelor la vița-de-vie.
Conform meteorologilor, în zilele ce urmează, va predomina o vreme normală sub aspect termic, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 5 și 14 grade, limite apropiate de normele climatologice, în toate zonele de cultură. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 8 și 20 grade, în cea mai mare parte a țării.
Temperatura minimă a aerului va oscila între 1 și 9 grade la nivelul întregului teritoriu agricol, iar ritmul termic mediu diurn al solului la adâncimea de 5 cm va fi cuprins între 8 și 13 grade în aproape toată țara.
În perioada 31 martie – 7 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și estice, în timp ce în restul teritoriului va fi în general deficitar.
În a doua parte a lunii aprilie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în toate regiunile.