Prințul William al Marii Britanii a transmis primul său mesaj public, după diagnosticul de cancer al Regelui Charles. Totul s-a întîmplat în cadrul unei gale caritabile, organizată la Londra, la care au participat și „invitați-surpriză”.
În primul rând, Prințul William a mulțumit tuturor pentru mesajele de susținere, după cum notează Reuters.
„Apreciem foarte mult bunătatea tuturor, vă mulţumim”, a declarat prințul William, în timp ce sosea la o cină de gală pentru organizația caritabilă Air Ambulance din Londra. Printre invitați a fost și actorul Tom Cruise.
Această gală caritabilă organizată la Londra este a doua apariție publică oficială a prințului William, care și-a reluat angajamentele publice, după ce a s-a văzut nevoit să le amâne, pentru că soția sa, Kate, a suferit o intervenție chirurgicală.
Palatul Buckingham a anunțat luni, 5 februarie, că Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. „În timpul recentei proceduri spitalicești a regelui pentru mărirea prostatei, a fost observată o problemă separată, îngrijorătoare. Testele de diagnosticare ulterioare au identificat o formă de cancer”.
Regele Charles s-a retras la reședința sa din Sandringham, unde își va continua tratamentul. O parte din îndatoririle publice ale suveranului vor fi preluate în următoarele săptămâni de prințul William, regina Camilla și prințesa Anne.

Citiți și: