Prințul Paul a fost prins în Malta, duminică, după ce a comis o greșeală fatală. El era dat în urmărire internațională de peste trei ani.
În acest moment el se află la poliție și urmează să se desfășoare procedurile de extrădare. Prinţul Paul Phillipe al României ar fi solicitat timp pentru a-și angaja un avocat.
Prințul Paul a fost prins. Greșeală fatală
Surse judiciare au precizat că Prințul Paul a plecat, recent, din Franța, țară care refuzase extrădarea sa.
Aceasta a fost greșeala fatală comisă de Paul Lambrino, deoarece România are acord de extrădare cu Malta.
El se cazase la un resort, loc unde a și fost reținut de polițiști.
Astfel, prinţul Paul Phillipe al României a fost reţinut în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, în baza mandatului european eliberat de autoritățile române.
Cel mai probabil, luni, el va fi prezentat instanței din Malta, pentru confirmarea mandatului european. El apare în continuare pe site-ul Poliției Române, la categoria persoanelor urmărite, având în vedere decizia definitivă de condamnare.
Prințul Paul a fugit în Franța din 2020
Prințul Paul a fost prins după ce a fost dat în urmărire în decembrie 2020. El a fugit din țară chiar înainte ca magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție să-l condamne definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa.
Franța, țară în care s-a refugiat, a decis să refuze extrădarea prințului Paul al României, în urmă cu trei săptămâni.
Extrădarea din Franța, respinsă din cauza unui viciu de procedură
Ministerul Justiţiei a transmis, pe 6 aprilie, că instanţa din Franţa a respins definitiv predarea acestuia către autorităţile din ţara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România. „Mai exact, faptul că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie”, a precizat Ministerul Justiției.
Deşi procurorul de caz de la Parchetul francez a declarat recurs, el nu a motivat în termen calea de atac şi, prin urmare, a fost decăzut din termen, iar hotărârea primei instanţe a rămas definitivă.
Despre extrădarea Prinţului Paul din România, din Franţa, ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat, joi, că nu are încă niciun răspuns de la omologul francez, în legătură cu situaţia acestuia, a cărui predare a fost respinsă definitiv de justiţia franceză din cauza unui viciu de procedură. „Mă aştept ca domnul ministru să poată întreba sistemul ce s-a întâmplat în acea speţă”, a precizat Gorghiu.
CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care Paul de România nu poate fi extrădat din Franța. Ce PLAN are Alina Gorghiu