Primăria Capitalei a demarat două proceduri în SEAP prin care dotează, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, pasajele Universităţii şi Piaţa Presei Libere cu scări rulante şi ascensoare noi, a anunţat viceprimarul Stelian Bujduveanu.
Potrivit unei postări pe Facebook, pentru Pasajul Universităţii vor fi achiziţionate opt scări rulante exterioare, care le vor înlocui pe cele nefuncţionale, ce nu mai pot fi reparate.
De asemenea, în Pasajul de la Piaţa Presei, Municipalitatea va înlocui cele două ascensoare.
Stelian Bujduveanu a menţionat că, la finalul procedurii, cele patru intrări în pasajul Universităţii (acces Teatrul Naţional, Spitalul Colţea, Universitate, Muzeul Universităţii) vor fi dotate cu câte două scări rulante noi.
El a precizat că termenul limită pentru primirea ofertelor este 3 august pentru scările rulante, respectiv 14 iulie pentru cele două ascensoare.
Pentru scările rulante de la Piaţa Universităţii, valoarea investiţiei este estimată la circa 3,5 milioane de lei, iar pentru montarea de ascensoare la Pasajul Piaţa Presei Libere – 600.000 de lei.
„Obiectul contractului este achiziționarea a 8 buc. scări rulante, inclusiv demontare și montare echipament, distribuite astfel: – Acces Teatrul National – 2 buc – Acces Spitalul Coltea – 2 buc – Acces Universitate – 2 buc – Acces Muzeul Universității – 2 buc”, arată anunțul de pe SEAP care vizează pasajul de la Universitate.
„Încă din 2008, de la modernizarea Pasajului Universității, cele opt scări rulante au avut probleme tehnice, fiind funcționale una sau două dintre ele de-a lungul timpului. Acum, vor fi achiziționate opt scări rulante noi, câte două pentru fiecare punct de acces din Piața Universității”, a spus primarul Capitalei, Nicușor Dan, citat de hotnews.ro.
În ceea ce privește pasajul de la Piața Presei Libere, vor fi achiziționate două lifturi noi, ca urmare a faptului că cele vechi au fost vandalizate, potrivit edilului-șef al Capitalei.
Pasajul a fost inaugurat în anul 2015