Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a oferit, vineri, prima reacție despre incendiul care a mistuit pensiunea și în care au murit 8 oameni.
Acesta a afirmat că este convins că focul a fost pus de cineva care a vrut să îi distrugă afacerea.
Patronul Fermei Dacilor a apărut pentru prima dată în public, vineri, la patru zile de la tragedie, el mergând la priveghiul fiului său de 11 ani, care a murit în incendiu.
Prima reacție a lui Cornel Dinicu: „Ne-au dat foc”
„Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să mă omoare, că eu nu mai am duşmani de mulţi ani. Oamenii fac rău pur şi simplu”, a susținut Cornel Dinicu pentru Observator.
Reamintim că în județul Prahova, în a doua zi de Crăciun. „Ferma Dacilor”, o pensiune din Gura Vadului, s-a făcut scrum marți dimineața. Opt persoane au murit carbonizate.

Clădirea nu avea autorizație de incendiu, iar în anul 2019 au fost făcute verificări, moment în care s-au gasit mai multe nereguli și s-au dat 6 avertismente. Autoritățile fac cercetări, un procuror se află acum la fața locului.
Complexul turistic Ferma Dacilor a funcționat timp de un deceniu fără avizele necesare. Conform site-ului oficial al complexului turistic de la Tohani, bazele afacerii au fost puse în 2013, lucru confirma și de Cornel Dinicu, antreprenorul care se prezintă ca prorietarul afacerii, chiar dacă nu apare în actele firmei care controlează pensiunea.
CITEȘTE ȘI Fiul unui şef din cadrul MApN, printre victimele incendiului de la complexul Ferma Dacilor