Prin strădania conducerii Episcopiei Alexandriei si Teleormanului și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , Patriarhia Latină a Veneției a avut bunavoința să aprobe transferul in România, la Mănăstirea Pantokrator a moaștelor întregi ale Sfintei Împărătese Elena pentru 8 zile.
Pelerinajul se va desfașura în perioada 30 aprilie – 8 mai și o să fie un eveniment major pentru toată Biserica Ortodoxa Romana, mai ales că după ce trupul sfintei a fost mutat de cavalerii apuseni de la Constantinopol la Veneția în anul 1211, timp de 800 de ani nu au mai fost scoase în pelerinaj. Abia în anul 2017 Patriarhia Latină de Veneția a aprobat pelerinajul cu trupul sfintei la Atena, România fiind a doua țară unde ajunge trupul Sfintei Împărătese Elena.
Legat de acest eveniment, Academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române a avut amabilitatea să ne acorde un scurt interviu în care să marcheze câteva repere istorice legate de Sfânta Împarateasă Elena.
- În perioada 30 aprilie-8 mai moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse în pelerinaj de la Veneția la Mănăstirea Pantokrator din episcopia Alexandriei si Teleormanului. Vă rugăm să ne punctați câteva repere istorice din viața Sfintei Împaratese Elena și importanța ei în deciziile luate de Împăratul Constantin cel Mare.
Se cunosc puține date despre viața pământească a Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A trăit între anii 248 (circa) și 329 și provenea dintr-o familie modestă (din câte se pare) din Asia Mică. A fost căsătorită cu generalul roman Constantin Chlorus, care, însă, a repudiat-o la un moment dat, fiindcă ea nu era de rang. După ce fiul său a ajuns împărat, în 306, l-a vegheat cu înțelepciune și cu evlavie până la moartea sa, petrecută cu vreo șapte ani înainte de încheierea vieții și domniei fiului său. A făcut un pelerinaj în Țara Sfântă și i se atribuie descoperirea moaștelor Sfintei Cruci și a urmelor rămase de la cei trei magi. L-a vegheat și îndemnat pe împărat în împlinirea „Edictului” de la Milano (313), în urma căruia s-a permis manifestarea credinței creștine, la organizarea Sinodului Ecumenic de la Niceea (325) și la începutul construirii noii capitale a imperiului la Noua Romă sau Bizanț (324). Firește, a avut rolul important în creștinarea, la finele domniei, a fiului său. A rămas un model de pioșenie și de credință.
- Având în vedere situația legala a libertăților religioase din acea perioadă în Imperiul Roman vă rugăm să ne spuneți contextul care a schimbat situația religiilor si influența mamei Împaratului.
Până la domnia lui Constantin cel Mare, credința creștină a fost interzisă oficial în Imperiul Roman și mulți împărați au fost prigonitori de creștini. În anul 313, Licinius și Constantin au semnat o scrisoare care garanta toleranța religioasă și care nu mai menționa „secta” creștină ca fiind interzisă. Pe atunci, Licinius (cumnatul lui Constantin) conducea partea de răsărit al Imperiului, iar Constantin partea de apus. Prin această scrisoare, înceta persecuția lui Dioclețian și se permitea restituirea unor bunuri confiscate ale creștinilor. Creștinismul nu devenea religie de stat, dar intra în șirul religiilor acceptate. Împărăteasa Elena se afla mereu alături de fiul său, pe care l-a sfătuit numai de bine, întru mărirea lui Dumnezeu și ocrotirea credinței.
- Cum apreciați contribuția Împaratesei Elena la organizarea și dezvoltarea creștinismului?
Conform mărturiilor de epocă și tradiției, împărăteasa Elena s-a îngrijit de ocrotirea și creșterea credinței și a lucrat pentru organizarea canonică a Bisericii. Este de ajuns să urmărim lucrările și rezultatele primului sinod ecumenic de la Niceea, la care au participat 318 episcopi, care a condamnat arianismul și a stabilit Crezul. Rolul împărătesei Elena în organizarea și dezvoltarea creștinismului a fost unul foarte important. Să nu uităm că în jurul anilor 300 erau destule dispute în cadrul credinței creștine și destul abateri de la calea cea dreaptă. Împărăteasa, cu tact, înțelepciune și blândețe a orientat lucrurile spre calea rânduită de Dumnezeu.
- Suntem după retragerea aureliala cu peste 40 de ani dar în această situație cum considerați că au fost influențate teritoriile nord dunărene de prefacerile masive din Imperiul Roman ?
Se știe că după Sinodul de la Niceea, împăratul Constantin și împărăteasa Elena au poruncit să se trimită scrisori cu deciziile de urmat în toate eparhiile, inclusiv la Tomis (Constanța de azi). Sub împăratul Constantin, stăpânirea romană a revenit pe o arie destul de întinsă de la nordul Dunării de Jos, în Oltenia, Muntenia și Banat. Lumea daco-romană de pe teritoriul fostei Dacii, din Câmpia Munteană, din sudul și centrul Moldovei a fost puternic revitalizată. După încetarea persecuțiilor contra creștinilor, misionarii de la sud de Dunăre au putut trece liberi fluviul și răspândi cuvântul Domnului prin convingere, din aproape în aproape. Astfel, creștinismul a devenit un puternic factor de continuare a romanizării, fiind o piatră de temelie a formării poporului român și limbii române.
