Preotul Ciprian Mega a fost judecat în lipsă de instanța bisericească. Duhovnicul care a dat mâna cu Putin nu s-a dus proces deoarece, spune el, prezența sa ar fi legitimat o decizie imorală și ilegală.
Preotul se așteaptă să fie caterisit, însă verdictul oficial va fi dat în zilele următoare.
Preotul Ciprian Mega, judecat în lipsă
Opt capete de acuzare au fost formulate pe numele duhovnicului Ciprian Mega. Iar acuzațiile duc într-o singură direcție: caterisirea. Episcopia Oradiei a precizat într-un comunicat că procesul „se desfășoară cu respectarea strictă a Sfintelor Canoane, a Statutului Bisericii Ortodoxe Române și a regulamentelor sale. Într-un climat de obiectivitate, sobrietate și responsabilitate”.
De asemenea, Episcopia mai menționează că decizia Consistoriului Eparhial este formulată în temeiul dosarului de cercetare și va fi aplicată liber și în deplină echitate. După care Chiriarhul va ratifica hotărârea într-o ședință a Permanenței Consiliului Eparhial.

Ciprian Mega acuzat că ar fi servit interesele străine
Credincioșii orădeni au fost înștiințați de Episcopia din oraș că situația preotului Ciprian Mega nu este tratată într-o manieră vindicativă. Factorii decizionali nu urmăresc să vâneze un om ci să cerceteze întru „împlinirea sau neîmplinirea chemării la care a fost rânduit: aceea de a fi păstor al sufletelor în Duhul Adevărului, al Păcii și al Unității, iar nu purtător al unor interese străine de altarul credinței și de binele obștesc”.
Chiar dacă Episcopia Oradea l-a acuzat pe preotul Ciprian Mega că ar fi servit interesele străine, dovezi în acest snes nu au fost prezentate niciodată. Pe de altă parte, Mega a solicitat Serviciului Român de Informații să confirme sau să infirme public dacă i-a fost deschis un dosar de urmărire informativă sub acuzațiile că ar fi spion rus.

Asul din mâneca preotului
Totuși, Ciprian Mega are un as în mânecă. Cartea canonică nu se află la Episcopul Oradei, PS Sofronie. Ceea ce înseamnă că Sofronie nu poate lua măsuri împotriva preotului. „În curând, după împlinirea tuturor etapelor canonice, Episcopia Oradiei va face publică decizia finală în cazul de față.
În duhul onestității și al respectului față de rânduiala Bisericii lui Hristos și al transparenței în comunicarea cu spațiul public”, a transmis biroul de presă al Episcopiei Oradiei, potrivit EvZ.