Premiul Nobel pentru economie a fost acordat luni Claudiei Goldin, profesor la Universitatea Harvard, pentru că a contribuit la înţelegerea rezultatelor pe care femeile le au pe piaţa muncii.
Premiul Nobel pentru economie a fost creat în 1968 de Banca Centrală a Suediei şi este cunoscut în mod oficial sub numele de Premiul Băncii Suediei în ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel. Claudia Goldin este doar a treia femeie care primeşte premiul Nobel pentru Economie dintre cei 93 de laureați.
Născută în 1946 la New York, Claudia Goldin a obţinut un doctorat în 1972 la Universitatea din Chicago, iar în prezent este profesor la Universitatea Harvard.
Premiul Nobel i-a fost acordat “pentru că a avansat înţelegerea noastră în ceea ce priveşte rezultatele femeilor pe piaţa muncii”, arată comunicatul postat pe nobelprize.org.
“Înţelegerea rolului femeilor pe piaţa muncii este importantă pentru societate. Datorită cercetărilor revoluţionare ale Claudiei Goldin, acum ştim mult mai multe despre factorii care stau la baza acestei situaţii şi despre barierele care ar putea fi depăşite în viitor”, a declarat Jakob Svensson, preşedintele Comitetului pentru Premiul Nobel în ştiinţe economice.
Potrivit nobelprize.org, laureata din acest an, Claudia Goldin, a oferit prima descriere cuprinzătoare a câştigurilor şi a participării femeilor pe piaţa muncii de-a lungul secolelor. Cercetarea sa dezvăluie cauzele schimbării, precum şi principalele surse ale diferenţelor de gen care persistă. Femeile sunt mult sub-reprezentate pe piaţa globală a muncii şi, atunci când lucrează, câştigă mai puţin decât bărbaţii.
Claudia Goldin a răscolit arhivele şi a colectat peste 200 de ani de date din SUA, ceea ce i-a permis să demonstreze cum şi de ce diferenţele de gen în ceea ce priveşte veniturile şi ratele de ocupare a forţei de muncă s-au schimbat de-a lungul timpului.
Goldin a arătat că participarea femeilor pe piaţa muncii nu a avut o tendinţă ascendentă pe toată această perioadă, ci formează o curbă în formă de U.
This year’s economic sciences laureate Claudia Goldin showed that female participation in the labour market did not have an upward trend over a 200 year period, but instead forms a U-shaped curve.
The participation of married women decreased with the transition from an agrarian… pic.twitter.com/PFVNNy5NOw
— The Nobel Prize (@NobelPrize) October 9, 2023
Participarea femeilor căsătorite a scăzut odată cu tranziţia de la o societate agrară la una industrială la începutul secolului al XIX-lea, dar apoi a început să crească odată cu ascensiunea sectorului serviciilor la începutul secolului al XX-lea. Goldin a explicat acest model ca fiind rezultatul schimbărilor structurale şi al evoluţiei normelor sociale privind responsabilităţile femeilor pentru casă şi familie.
Pe parcursul secolului XX, nivelul de educaţie al femeilor a crescut în mod continuu, iar în majoritatea ţărilor cu venituri ridicate acesta este acum substanţial mai ridicat decât cel al bărbaţilor. Goldin a demonstrat că accesul la pilula contraceptivă a jucat, de asemenea, un rol important în accelerarea acestei schimbări revoluţionare, oferind noi oportunităţi de planificare a carierei.
În pofida modernizării, a creşterii economice şi a creşterii proporţiei femeilor angajate în secolul XX, pentru o perioadă lungă de timp, diferenţa de venituri dintre femei şi bărbaţi nu s-a redus aproape deloc. Potrivit lui Goldin, o explicaţie ar fi în faptul că deciziile educaţionale, care au impact asupra oportunităţilor de carieră pe parcursul întregii vieţi, sunt luate la o vârstă relativ fragedă. Dacă aşteptările tinerelor femei sunt formate de experienţele generaţiilor anterioare – de exemplu, ale mamelor lor, care nu s-au întors la muncă până când copiii nu au crescut – atunci dezvoltarea va fi lentă.
Din punct de vedere istoric, o mare parte a diferenţelor de venituri între femei şi bărbaţi ar putea fi explicată prin diferenţele în materie de educaţie şi alegeri profesionale. Cu toate acestea, Goldin a arătat că, în prezent, cea mai mare parte a acestei diferenţe de câştiguri este şi între femeile care au aceeaşi ocupaţie, iar aceasta apare în mare parte odată cu naşterea primului copil.