Premiile César se pregătesc pentru cea de-a 49-a ceremonie de decernare, care va avea loc în 23 februarie la Paris, după cum au anunţat organizatorii. Mulți se întreabă oare de ce surprize va mai avea parte ceremonia, care este adesea prilej de proteste.
Cineastul Christopher Nolan şi actriţa şi regizoarea Agnès Jaoui vor primi fiecare câte un premiu César onorific pentru cariera lor, în cadrul galei.
“Cea mai recentă capodoperă a sa, “Oppenheimer“, un adevărat fenomen mondial, a fost apreciată de critici şi de public deopotrivă pentru estetica vizuală revoluţionară”, a precizat într-un comunicat de presă Académie des César, care acordă în fiecare an aceste premii cinematografice.

Premiile pregătesc recunoașterea lui Jaoui
“În teatru, în 1987, cariera ei a luat cu adevărat avânt şi a fost marcată pentru totdeauna: acolo l-a întâlnit pe Jean-Pierre Bacri. Între ei s-a produs o adevărată fuziune creatoare, care a dat naştere la numeroase piese de teatru şi filme de succes”, subliniază Academia des César într-un alt comunicat. Ei au fost unul dintre cele mai celebre cupluri din cinematografie şi vor rămâne apropiaţi până la moartea lui Bacri, în 2021.
Premiile, marcate de-a lungul timpului de diverse proteste
Nominalizările la César urmează să fie anunţate miercuri. Filmul “Anatomie d’une chute”, care a câştigat Palme d’Or la Festivalul de la Cannes (sud-estul Franţei), în mai, este favorit.
Membrii Academiei vor avea la dispoziţie o lună pentru a vota, înainte ca ceremonia să aibă loc în 23 februarie, la Olympia.
Agnès Jaoui este “artista cea mai premiată la Premiile César, cu şase statuete”, se mai arată în comunicat. Ea va juca, de miercuri, într-o altă comedie, “Le dernier des juifs”.
În 2020, ea s-a pronunţat împotriva sexismului şi misoginismului, povestind abuzurile suferite în copilărie. Seara, care este adesea prilej de proteste politice sau sociale, va fi, de asemenea, o bornă pentru noul ministru francez al Culturii Rachida Dati.

Citiți și:
Premiile BAFTA 2024: Lista nominalizărilor. Oppenheimer lovește iar