Ateneul Român va deveni scena unei întâlniri muzicale de excepție: Orchestra da Camera di Mantova, una dintre cele mai rafinate și apreciate formații camerale europene, va susține pentru prima dată un concert în România. Ceva poate „de nișă”, dar mai e nevoie și de așa ceva…
Pe 15 noiembrie va fi acest eveniment și dacă vă doriți să ieșiți din obișnuitul cel obișnuit, veniți la Ateneu să vedeți această orchestră, chiar numai și de curiozitate. Fondată în 1981, în legendarul Teatru „Bibiena” din Mantova, orchestra este considerată un veritabil ambasador al spiritului italian în muzica de cameră – îmbinând tehnica impecabilă, eleganța stilistică și sensibilitatea artistică într-o expresie sonoră unică.
Astfel, sub bagheta maestrului Carlo Fabiano – cofondator, director artistic și concertmaestru al ansamblului – Orchestra da Camera di Mantova a cucerit publicul și criticii din întreaga lume. Maestrul Carlo Fabiano este recunoscut pentru rafinamentul său interpretativ și devotamentul față de arta camerală, distins cu Premiul „Franco Abbiati”, una dintre cele mai prestigioase distincții muzicale din Italia.
De-a lungul carierei sale, orchestra a colaborat cu nume legendare ale scenei internaționale, precum Gidon Kremer, Joshua Bell, Maria João Pires, Astor Piazzolla, Leonidas Kavakos, Mischa Maisky, Angela Hewitt, Shlomo Mintz sau Sol Gabetta, consolidându-și reputația de ansamblu de elită al scenei clasice europene.
Premieră cu un repertoriu dosebit
La București, Orchestra da Camera di Mantova va urca pe scenă alături de violoncelistul și pianistul Stefano Guarino, un artist italian de o sensibilitate rară și o prezență scenică remarcabilă. Laureat al numeroaselor concursuri internaționale și fost solist în ansambluri de prestigiu precum Mahler Chamber Orchestra și Camerata Salzburg, Stefano Guarino va interpreta emoționanta piesă a lui Gioachino Rossini, „Une larme” (O lacrimă), o lucrare în care delicatețea și intensitatea se întâlnesc într-un moment de grație pură.
Iată ce va cuprinde programul Orchestrei, la Ateneu: Antonio Vivaldi – Concert în La major pentru orchestră de coarde, RV 158; Gioachino Rossini – Une larme (O lacrimă) pentru violoncel și orchestră de coarde; Wolfgang Amadeus Mozart – Divertimento în Re major, K. 136; Piotr Ilici Ceaikovski – Serenadă pentru orchestră de coarde în Do major, op. 48.
„Publicul bucureștean va avea ocazia de a trăi o seară dedicată rafinamentului, expresivității și armoniei perfecte, o adevărată celebrare a muzicii de cameră la cel mai înalt nivel internațional”, spun organizatorii. Nu ne rămâne decât să sperăm că âncă mai sunteți adepții celebrei expresii „clasic e fantastic”.
De-a lungul timpului, muzica de cameră a evoluat de la întâlniri sociale informale din Renaștere la forme mai structurate în epoca barocă, culminând în perioada clasică, cu compozitori precum Haydn și Mozart care au consolidat cvartetul de coarde și trioul cu pian. A trecut de la case private la săli de concert publice în epoca romantică și a continuat să evolueze în secolele XX și XXI cu stiluri noi și abordări experimentale.
Astăzi, cuprinde o gamă vastă de stiluri și încorporează instrumente diverse dincolo de ansamblurile clasice tradiționale. De fapt așa cum veți vedea în evoluția Orchestra da Camera di Mantova de la Ateneul Român.
Pe când muzica de cameră a început să se mute în reședințe private
Era clasică (1750–1820) este considerată „epoca de glorie” a muzicii de cameră. Joseph Haydn este creditat cu consolidarea cvartetului de coarde ca gen major al muzicii de cameră, iar Wolfgang Amadeus Mozart a dezvoltat în continuare această formă.
Structura și stilul muzicii de cameră au devenit mai standardizate, punând bazele pentru compozitorii de mai târziu. Pe măsură ce patronajul a scăzut, muzica de cameră a început să se mute de la reședințele private la sălile de concert publice pentru a se adapta unei clase de mijloc în creștere. Compozitori precum Schubert, Schumann și Brahms au continuat să compună lucrări de cameră importante, adesea în moduri mai dramatice și virtuoase.
Secolul XX a fost martorul experimentării cu tehnici noi, cum ar fi atonalitatea și sunetele electronice. Compozitori precum Șostakovici au împins limitele, în timp ce alții precum Copland și Debussy au explorat stiluri diferite. Muzica de cameră continuă să fie un gen vital, orchestrele interpretând atât compoziții noi, cât și repertoriu existent.
Muzica de cameră contemporană include adesea o varietate mai largă de instrumente și stiluri, încorporând chiar elemente din jazz, folk și alte genuri.
