Chirurgii şi oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de sânge pentru tumorile cerebrale, în premieră mondială, care, potrivit experţilor, ar putea revoluţiona diagnosticarea, accelera tratamentul şi creşte rata de supravieţuire, informează The Guardian.
Ani la rând, tumorile cerebrale au fost dificil de diagnosticat. Acestea afectează anual sute de mii de oameni din întreaga lume şi ucid în Marea Britanie mai mulţi copii şi adulţi sub 40 de ani decât orice alt tip de cancer.
Acum, o echipă de cercetători a conceput un simplu test de sânge care ar putea ajuta la diagnosticarea mult mai rapidă a pacienţilor care suferă chiar şi de cele mai mortale forme de cancer cerebral, evitându-le biopsiile chirurgicale invazive şi cu risc ridicat. Descoperirea a fost anunţată în International Journal of Cancer.
Premieră mondială: biopsie lichidă, ieftină, pentru diagnosticarea tumorilor cerebrale
Experţii au declarat că biopsia lichidă ieftină ar putea duce, de asemenea, la un diagnostic mai devreme, ceea ce, la rândul său, ar accelera tratamentul şi ar putea creşte ratele de supravieţuire. Testul ar fi deosebit de benefic pentru pacienţii cu tumori cerebrale „inaccesibile”, care ar putea beneficia de începerea tratamentului cât mai curând posibil, au adăugat ei.
Cercetătorii de la Centrul de excelenţă pentru cercetarea tumorilor cerebrale, condus de Imperial College London şi Imperial College healthcare NHS trust, au descoperit că testul poate diagnostica cu precizie o serie de tumori cerebrale, inclusiv glioblastomul (GBM), cel mai frecvent diagnosticat tip de tumoare cerebrală de grad înalt la adulţi, astrocitoame şi oligodendrogliome. Testul a avut „sensibilitate, specificitate şi precizie analitică ridicată”, a raportat echipa.
Ce reprezintă testul de sânge TriNetra-Glio. Cum îi poate ajuta pe pacienți
Oamenii de ştiinţă planifică deja studii suplimentare pentru a valida rezultatele, iar dacă acestea vor avea succes, pacienţii ar putea beneficia de noul test în doar doi ani.
Testul de sânge TriNetra-Glio, dezvoltat cu fonduri de la Datar Cancer Genetics, funcţionează prin izolarea celulelor gliale care s-au desprins de tumoare şi care circulă în sânge. Celulele izolate sunt apoi colorate şi pot fi identificate la microscop, menționează sursa citată.
Dr. Nelofer Syed, care conduce Centrul de excelenţă pentru cercetarea tumorilor cerebrale, a declarat: „O metodă neinvazivă şi ieftină pentru detectarea timpurie a tumorilor cerebrale este esenţială pentru îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor. Mai este încă un drum de parcurs, dar această soluţie ar putea ajuta persoanele în cazul în care o biopsie cerebrală sau o rezecţie chirurgicală a tumorii nu este posibilă din cauza localizării tumorii sau a altor constrângeri”.
Kevin O’Neill, neurochirurg consultant la Imperial College healthcare NHS trust şi lector principal clinic onorific la Imperial College London, care conduce Centrul de Excelenţă pentru Cercetarea Tumorii Cerebrale împreună cu Syed, a declarat:
„Acest test nu este doar un indicator al bolii, ci o biopsie lichidă care diagnostică în mod real”, notează sursa amintită.
În prezent, terapiile inovatoare pentru cancer sunt costisitoare, iar statele trebuie să dezvolte programe speciale, astfel încât bolnavii să aibă acces la acestea.
În România, bolnavii de cancer au dat în judecată Minsiterul Sănătății, deoarece nu au avut acces, luni bune, nici măcar la tratamentele de bază necesare afecțiunilor lor, potrivit Federației Bolnavilor de Cancer, din lipsa fondurilor în acest sens. La sfârșitul anului 2023, a fost nevoie ca Guvernul să aloce bani din Fondul de Urgență, pentru ca bolnavii de cancer să-și poată urma tratamentul.
Un cercetător și inventator de top mondial din domeniul cancerului vine în Romania să ajute