Târgul RAD este creat de galeriile de artă, pentru galerii, în cea mai mare inițiativă colaborativă de până acum din România. Ce scoate în evidență târgul? Dorința de demontare a mitului clasei elitiste a vizitatorilor, precum și prețurile accesibile pentru noua generație de colecționari și promovarea tineretului artistic.
Târgul RAD se va desfășura între 4-7 mai 2023 în Spațiul Fabrica din cadrul Hotelului Caro. Pe lista expozanților se numără cei mai cunoscuți artiști români, precum și nume noi de artiști veniți de pe 5 continente. Cele care au venit cu această idee sunt directoarele artistice ale târgului: Catinca Tăbăcaru și Daniela Palimariu.
Organizarea unui târg de artă de asemenea proporții presupune acțiuni invizibile publicului larg: „Este vorba de construirea unei relații pe viață cu artistul respectiv, de o loialitate, este nevoie de fler, să simțim potențial, să privim global evoluția artistului. Toată această muncă este necesară procesului de selecție a unei crème de la crème a artei contemporane din România”, evidențiază directoarele artistice.
Ambele directoare artistice au locuit și și-au format cariera în străinătate, deținând acum o galerie de artă în New York (Catinca Tăbăcaru) sau având lucrări expuse în diferite colțuri ale lumii (Daniela Palimariu). Ceea ce le unește este însă dorința de reîntoarcere în România, pentru a contribui la progresul peisajului artistic contemporan.
Mesajul târgului RAD este dorința de a oferi României vizibilitatea culturală pe care o merită.
Ce înseamnă RAD
Târgul RAD prezintă mesajul artei expuse încă din numele prescurtat RAD: Artă Radicală, Disruptivă. Scopul evenimentului este consolidarea nucleului scenei artistice din România, oferind vizibilitate artiștilor, galeriilor și producătorilor săi culturali și construind o bază pentru creșterea unei piețe de artă sănătoase la nivel național.
Conceptul RAD se construiește în jurul ideii de colaboare, de „îmbinare a forțelor galeriilor” pentru crearea celui mai mare târg de artă contemporană din România de până acum. Sunt foarte multe spații în care galeriile pot să își negocieze spațiul colaborativ, nu sunt granițe delimitate”, povestește Daniela Palimariu, co-directoarea artistică a proiectului.
RAD oferă vizitatorilor oportunitatea de a admira cele mai relevante, inovative și disruptive piese de artă contemporană, care se remarcă nu prin cantitate, ci prin calitatea lor. Avantajul organizării unui asemenea târg este aplicarea unui anumit filtru de calitate prin selecția galeriilor, artiștilor și curatorilor participanți.
RAD, explicat de către directoarele artistice Daniela Palimariu și Catinca Tăbăcaru (foto)
„Este foarte greu ca o persoană să se urce într-o mașină și să vadă toate galeriile din București. Este și mai greu să se urce în avioane ca să vadă toate galeriile din țară. Târgul nostru nu presupune doar că le aducem pe toate împreună, este și un filtru de calitate. Noi livrăm și un serviciu făcut publicului, pentru că vine să vadă ce e mai bun, dar este și un filtru pentru cei care vor să înțeleagă, dar încă nu știu, să învețe despre arta contemporană, dar încă nu au resursele”, explică directoarele artistice, Daniela Palimariu și Catinca Tăbăcaru.
Ambiția RAD este și aceea de a încuraja o nouă generație de colecționari în formare, prin oferirea unor prețuri accesibile pentru piesele de artă.
Directoarele artistice doresc să protejeze tinerii artiști și galeriile recent înființate din România. Acțiunea este mai grea decât pare, datorită așa numitelor „obiceiuri de vânare” din mediul internațional: „În industria internațională, se vorbește mult de predatory behaviour. În arta contemporană, o galerie puternică, cu notorietate, cu resurse și clienți, nu mai are timp să își caute artiști noi. Atunci fură de la o galerie tânără tot ce e mai bun. Cam așa se distrug galeriile tinere. Noi vrem să facem opusul, să le protejăm. În contrast cu obiceiurile internaționale, îi ajutăm să intre și ei cu expoziții, le dăm acces la resursele noastre de colecționari, de curatori, de profesioniști cu experiență în târguri. Le oferim un spațiu binemeritat”, povestește Catinca Tăbăcaru.
„Vrem ca oamenii să vină deschis spre artă, iar cei care se gândesc să colecționeze să nu creadă că arta nu este accesibilă și bugetelor lor. Există o nouă generație de colecționari care se formează acum în România și care pot să înceapă si cu venituri de la 100-200 euro, pentru edițiile unor lucrări expuse în târg”, explică Daniela Palimariu.
Mai mult decât un târg
Deoarece RAD reprezintă „un punct de cotitură în istoria orașului București”, directoarele artistice s-au asigurat că va fi celebrat cum se cuvine. Surpriza atipică vine din combinarea artei cu petrecerea, prin organizarea unei petreceri cu DJ, cu acces gratuit pentru public.
Directoarele artistice au adus conceptele târgurilor de artă internaționale și le-au combinat într-unul singur, în București. Ele își doresc ca vizitatorii să privească RAD ca pe o mini-vacanță, ca pe o experiență totală pentru un weekend:
„Noi am vrut să creăm o atmosferă unde lumea nu vine la târg și stă o oră-două la expoziții, ci vine și petrece un weekend. În mediul internațional se desfășoară la fel, am creat o tabără de artă, o experiență în sine”, punctează Catinca Tăbăcaru.
Evenimentul nu se limitează la expoziții de artă, ci oferă numeroase programe interactive: vor fi organizate dezbateri și programe educaționale susținute de profesioniști ai scenei de artă internaționale și colecționari.
Un simpozion curatorial cu intrare liberă va însoți evenimentele, fiind transmis și online și realizat în colaborare cu EUNIC (British Council of Romania, Goethe Institut Bukarest, Institute Français, Austrian Institute). Nu în ultimul rând, programul târgului implică și activități sociale, precum vizite ale unor importante colecții private din București, un Tur al Galeriilor din București. Conceptul târgului dorește apropierea vizitatorului de artiști. Astfel, programul propune vizitarea studiourilor de creație ale artiștilor din București.
În premieră în România, operele unor artiști cunoscuți din diferite colțuri ale lumii
„Suntem la începutul voiajului României în etapa de artă contemporană, următoarea etapă naturală este un târg național, crearea unui spațiu în care un vizitator poate să le vadă pe toate, este o experiență”, consideră Catinca Tăbăcaru.
Târgul RAD se va desfășura între 4-7 mai 2023 în Spațiul Fabrica din cadrul Hotelului Caro. Parcul de sculptură din complex cu o selecție curatoriată de lucrări în aer liber realizate atât de artiști emergenți, cât și recunoscuți pe plan internațional va fi deschis de pe 25 aprilie până pe 25 mai.
Evenimentul cuprinde și programe interactive precum dezbateri și programe educaționale, un simpozion curatorial cu intrare liberă, vizite ale unor importante colecții private din București și o petrecere cu DJ, cu acces gratuit pentru public.
Târgul va găzdui lucrările a peste 60 de artiști români și străini, din cele mai cunoscute 20 galerii de artă contemporană. Vom putea admira lucrările unor artiști cu notorietate precum Teodor Graur, Elena Sutaru, Ciprian Mureșan, Ioana Stanca, Daniela Pălimariu sau Nona Inescu.
Vor fi aduse în premieră în România, operele unor artiști cunoscuți din diferite colțuri ale lumii. Arta expusă acoperă foarte multe medii: sculptură, pictură, lucrări cu tehnici diferite – de la acuarelă, la cărbune sau construcții textile , artă video, fotografie, sau instalații.
Galeriile participante cu standuri la eveniment sunt:
Atelier 35
Biju
Cazul 101
Diptych
Gaep
H’art
Jecza
Lutnița
Matca
Mobius
Plan B
Pogo
Galeria Posibilă
Sabot
SAC
Sandwich
Sector 1
Suprainfinit.