Ultimul weekend din această vară, dedicat unui proiect deja consacrat, marchează şi o premieră: Arcul de Triumf se înscrie în programul artistic Străzi deschise-București şi îşi deschide porţile publicului larg.
În weekendul 24-25 august, programul artistic „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” propune locuitorilor Capitalei multiple evenimente artistice şi creative: flashmob-uri cu reprezentanţi a peste 50 de şcoli şi iniţiative de dans, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului Noaptea dansului, instalaţia de artă contemporană „Somnul raţiunii naşte idei”, prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilităţii Creative, expoziţia de statui vivante „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariţie”, ce aduce în prim-plan actul lecturii, ateliere creative dedicate copiilor şi concerte menite să transforme Calea Victoriei într-o scenă a efervescenţei culturale.
Ultimul weekend din această vară marchează şi o premieră: Arcul de Triumf se înscrie în programul artistic „Străzi deschise” şi îşi deschide porţile publicului larg.
Expoziţia Universul lui Salvador Dali, ce poate fi vizitată doar până la 1 septembrie la ARCUB – Hanul Gabroveni, zilnic, între orele 10:00 şi 20:00, dar şi expoziţia Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic, deschisă publicului, de marţi până duminică, între orele 12:00 şi 18:30, până la 20 septembrie la Casa Eliad (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5), sunt alte propuneri de petrecere a timpului liber pentru bucureşteni şi turişti în acest weekend.
Totodată, publicul este invitat să afle care sunt cele mai recente evoluţii şi tendinţe ale comunităţii artistice din Capitală, prin expoziţii de pictură, artă decorativă, iconografie, grafică şi design vestimentar, prezentate de Şcoala de Artă Bucureşti, la sediul instituţiei din Strada Cuza Vodă nr. 100 (sectorul 4), în intervalul 15:00-20:30.
„Străzi deschise, Bucureşti: Restricţii între orele 10:00 şi 22:00
Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.
Proiectul ‘Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană’, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti – în calitate de operatori zonali, activează, până în luna octombrie, trasee pietonale pe Calea Victoriei şi în cartierele bucureştene prin activităţi artistice şi recreaţionale menite să aducă un plus de dinamism şi culoare străzilor Capitalei şi să invite publicul să redescopere oraşul într-o manieră inedită şi interactivă.
Citiți și: E ceva putred? Clipește de două ori la cinema și-l vezi pe Channing Tatum
Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei
În premieră la „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, monumentul istoric Arcul de Triumf, ce marchează victoria României în Primul Război Mondial, îşi deschide porţile publicului larg pentru a fi vizitat, în ambele zile de weekend, în intervalul 12:00-20:00 (ultima intrare fiind la 19:30). Bucureştenii şi turiştii vor putea afla mai multe despre istoria României şi vor putea admira oraşul prin lunetele puse la dispoziţie de organizatori. Accesul publicului este gratuit.
Sâmbătă şi duminică, în intervalul 10:00-20:00, în zona Hotelului Novotel, trecătorii pe Calea Victoriei pot admira instalaţia de artă contemporană „Somnul raţiunii naşte idei”, creată de Alexandru Simion-Boeriu, o invitaţie la reflecţie pe tema manipulării informaţionale într-o lume dominată de reţelele sociale. Lucrarea este prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilităţii Creative (CS Week), eveniment aflat la a III-a ediţie, organizat de Galeria Galateca şi Asociaţia Culturală Neo Art România.
De asemenea, sâmbătă, între orele 17:00 şi 20:00, şi duminică, de la ora 18:00, trupa REAL – Andra Pierşinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară) şi Leon Craioveanu (percuţie) – va anima atmosfera cu reprezentaţii live pline de energie, care cu siguranţă vor captiva publicul.
Sâmbătă, Editura Nemira & Saatchi Creative Hub propun publicului un moment artistic inedit: expoziţia de statui vivante „Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariţie”, în intervalul 17:00 – 21:00, în zona magazinului Max Mara. Trecătorii se vor întâlni cu diferite specii rare de cititori, precum cititorul de autori români sau cititorul de beletristică, şi vor putea afla recomandări de cărţi şi cum pot susţine actul lecturii.
La Casa Filipescu-Cesianu
În serile de 24 şi 25 august, între orele 18:30 şi 21:15, Calea Victoriei se transformă într-un imens ring de dans cu prilejul celei de-a II-a ediţii a evenimentului Noaptea Dansului, organizat de Creator Media Team. Mii de bucureşteni sunt aşteptaţi să danseze până la apusul soarelui în cadrul celui mai mare exerciţiu de dans colectiv din Capitală, în cinci hotspot-uri de pe Calea Victoriei: zona Monteoru – Hotel Radisson Blu – Monumentul Renaşterii – Cercul Militar Naţional – Muzeul Naţional de Istorie a României. Alături de artişti a peste 50 de şcoli, studiouri şi iniţiative de dans, participanţii vor avea ocazia să experimenteze peste 20 de stiluri de dans, de la dans contemporan, dansuri populare româneşti la west coast swing, bachata, salsa, zumba, street dance, merengue, tango argentinian, şi să se alăture celor peste 180 de momente în ritmuri ameţitoare – flashmob-uri, demonstraţii de dans, dance battles – pregătite de organizatori.
Copiii şi părinţii sunt invitaţi duminică, începând cu ora 10:00, la atelierul La poveşti pe Calea Victoriei, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române pe Calea Victoriei nr. 110. Alături de coordonatorii Iulia Iordan şi Monica Bumbeş, cei mici pot afla, prin activităţi creative interactive, mai multe despre istoria uneia dintre cele mai cunoscute artere ale Capitalei.
Sâmbătă şi duminică, în intervalul 17:00-21:00, artistul Vasile Catrina le va oferi bucureştenilor momente concretizate în schiţe şi caricaturi în zona Statuii Iuliu Maniu.
La Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti, vizitatorii pot afla mai multe despre istoria complexului arhitectonic de la Văcăreşti, precum şi despre evoluţia raporturilor dintre generaţii în ultimii trei sute de ani în contextul urban autohton cu prilejul expoziţiilor În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani şi Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute, deschise publicului pe parcursul weekendului, între orele 10:00 şi 17:30.
Program artistic la Străzi deschise
SÂMBĂTĂ, 24 AUGUST 2024
Calea Victoriei – Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu
10:00 – 17:30: ‘Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute’ // ‘În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani’ – expoziţii permanente
Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel
10:00 – 20:00: ‘Somnul raţiunii naşte idei’ – instalaţie de artă creată de Alexandru Simion-Boeriu prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilităţii Creative, ediţia a III-a (Galeria Galateca & Asociaţia Culturală Neo Art România)
17:00 – 20:00: Concert trupa REAL – Andra Pierşinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuţie)
Calea Victoriei – zona Statuii Iuliu Maniu
17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina
Calea Victoriei – zona magazinului Max Mara
17:00 – 21:00: ‘Cititorul – O nouă specie pe cale de dispariţie’ – expoziţie de statui vii (Editura Nemira & Saatchi Creative Hub)
Calea Victoriei – zona Monteoru – Hotel Radisson Blu – Monumentul Renaşterii – Cercul Militar Naţional – Muzeul Naţional de Istorie a României
18:30 – 21:15: Noaptea Dansului (Creator Media Team)
Arcul de Triumf
12:00 – 20:00: Program de vizitare (ultima intrare: ora 19:30) – accesul publicului este gratuit
DUMINICĂ, 25 AUGUST 2024
Calea Victoriei – Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu
10:00 – 17:30: ‘Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute’ // ‘În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani’ – expoziţii permanente
Calea Victoriei nr. 110
10:00 – 12:00: ‘La poveşti pe Calea Victoriei’ – atelier creativ, coordonatori: Iulia Iordan şi Monica Bumbeş (Muzeul Naţional al Literaturii Române)
Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel
10:00 – 20:00: ‘Somnul raţiunii naşte idei’ – instalaţie de artă creată de Alexandru Simion Boeriu prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilităţii Creative, ediţia a III-a (Galeria Galateca & Asociaţia Culturală Neo Art România)
18:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierşinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuţie)
Calea Victoriei – zona Statuii Iuliu Maniu
17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina
Calea Victoriei – zona Monteoru – Hotel Radisson Blu – Monumentul Renaşterii – Cercul Militar Naţional – Muzeul Naţional de Istorie a României
18:30 – 21:15: Noaptea Dansului (Creator Media Team)
Arcul de Triumf
12:00 – 20:00: Program de vizitare (ultima intrare: ora 19:30) – accesul publicului este gratuit
Citiți și: BIAS: Cel mai mare show aviatic din România. Ce se va întâmpla pe Aeroportul Băneasa