Drepturile de televiziune pentru meciurile din campionatul de fotbal al Angliei – Premier League – au fost vândute pe o perioadă de patru ani, începând cu 2025, pe o sumă fabuloasă, informează SportsProMedia.
Actualul acord, care va expira la finalul sezonului 2024-2025, este cel mai valoros dintre cele cinci mari ligi de fotbal din Europa
Premier League, cel mai mare contract de televiziune din istoria fotbalului
Suma-record pentru care au fost achiziționate drepturile TV din Premier League este de 7,82 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 4% față de precedenta înțelegere, valabilă pentru intervalul 2020-2024.
Defalcate pe câte un sezon, drepturile TV din prima ligă engleză rămân relativ stabile. Astfel, conform noului contract, cele 20 de cluburi din prima ligă engleză vor împărți 1,95 miliarde de euro pe fiecare dintre cele patru sezoane. În aceste condiții, acesta devine cel mai mare contract de televiziune din istoria fotbalului. Potrivit contractului actual, fiecărui club îi revine în jur de 1,904 miliarde de euro într-un sezon.
Difuzorii Sky Sports şi TNT Sports şi-au păstrat drepturile de a transmite meciurile în direct. Amazon, care participase la licitaţia anterioară şi câştigase drepturile pentru 20 de meciuri pe sezon, nu a obţinut nici un lot de această dată. În schimb, Sky Sports va transmite cel puţin 215 meciuri live pe sezon, iar TNT Sports 52.
Postul de televiziune Sky Sports va deține în continuare cel mai mare pachet, care va conține cel puțin 215 meciuri din Premier League pe sezon, cu până la 100 mai mult decât în prezent. Totodată, BBC va rămâne „casa” tradiționalului program „Meciul zilei”, care prezintă momentele-cheie ale fiecărei etape din Premier League.
Cât costă drepturile TV în alte campionate din Europa?
Campionatul de fotbal al Germaniei este pe locul al doilea în topul ligilor care încasează cei mai mulți bani din drepturile de televiziune, și anume aproximativ 1,079 miliarde de euro. Spre deosebire de Premier League, în Germania, contractul este valabil atât pentru 1.Bundesliga, cât și pentru 2.Bundesliga, astfel că suma se împarte la 36 de echipe, cele din prima ligă încasând mai mulți bani.
În Spania, La Liga a semnat în 2022 un nou acord, care este valabil până în 2027. Această înțelegere prevede ca cele 20 de cluburi din prima divizie să primească 990 milioane de euro pe sezon.
Un alt campionat dintre cele cinci mari din Europa, Serie A din Italia, a vândut drepturile TV pentru 4,5 miliarde de euro pentru perioada 2024-2029. Asta înseamnă că cele 20 de echipe vor împărți 900 de milioane de euro.
Câți bani primesc echipele românești din drepturile TV
În ceea ce privește drepturile TV din SuperLiga din România, contractul actual prevede ca cele 16 cluburi să împartă 30 de milioane de euro vor fi împărțiți în fiecare sezon de cele 16 cluburi.
Concret, cele 16 cluburi din România încasează în prezent 28 de milioane de euro pe an din drepturile TV. Contractul este valabil până la finalul acestui sezon, iar pentru sezonul următor a fost deja semnată o nouă înțelegere prin care suma va crește la 30 de milioane de euro pe sezon.
De menționat că, spre deosebire campionatele de top, în România toate meciurile sunt transmise în direct pe tot parcursul unui sezon. În același timp, deși sunt doar 16 echipe în prima ligă autohtonă, numărul de meciuri jucate într-un sezon este relativ egal pentru simplul fapt că aici există sistem play-off / play-out.
Echipele din campionatul intern încasează din drepturile TV mai puțini bani decât cele din Polonia, Austria sau Danemarca, dar mai mult decât cele din Croația, Cehia sau Elveția.