Muzeul ceasului din Ploiești este una dintre cele mai vechi clădiri prahovene. De istoria sa zbuciumată sunt legate evenimente importante din istoria recentă a României. Despre cum a devenit o banală reședință de lux a unuia dintre cei mai apreciați politicieni români din Prahova cuib de spioni anti-naziști, iar mai apoi locul din care a fost ordonată, pentru prima oară, atacarea Bucureștiului de către Reich-ul german aflați în cele ce urmează.
Una dintre cele mai impresionante clădiri prahovene – atât prin stilul arhitectural ieșit din tipare, cât și, mai ales, prin istoria sa nuanțată –, se dezvăluie privirii neostoite a călătorului iubitor de frumos la câțiva pași de centrul istoric al Ploieștiului, capitala recunoscută a unuia dintre cele mai fascinante și mai galonate județe, din punct de vedere turistic, ale țării.
Monument arhitectural de excepție, renumit pentru frumusețea sa, imobilul în care funcționează în momentul de față Muzeul Ceasului din Ploiești a fost, cel mai probabil, construit în preajma anului 1890 și a aparținut unuia dintre cei mai cunoscuți politicieni ai vremii; magistratul Luca Elefterescu.
De la Subprefect al Constanței, la prim-procuror al Tribunalului Prahova
A venit momentul să vorbim puțin despre Luca Elefterescu. A absolvit, în 1877, Facultatea de Drept din București, iar ulterior, în 1878, a fost numit subprefect al Constanței, regiune din Dobrogea care tocmai fusese atribuită Regatului României în schimbul celor trei județe sud-basarabene anexate de Rusia țaristă. Nu a făcut mulți purici în Constanța, stabilindu-se în cele din urmă la Ploiești în 1883, unde obținuse deja statutul de judecător încă din anul 1881. Câțiva ani mai târziu bifează în carieră statutul de prim-procuror al Tribunalului Prahova, potrivit wikipedia. A fost membru marcant al Partidului Conservator, ocupând în anul 1907 funcția de șef al organizației județene Prahova. Nu peste mult timp, urcă trepte pe eșichierul politic, ajungând prefect al județului Prahova, funcție pe care avea să o dețină în patru mandate distincte: între anii 1893-1895, 1900-1901, 1904-1907 și 1910-1914. Cu o bogată activitate edilitară și economică, Luca Elefterescu se implică, în cele din urmă, și în afacerile cu petrol, intuind prosperitatea pe care urmau să o aducă județului resursele petroliere.
În decembrie 1901 a fost ales vicepreședinte al Asociației Exploatatorilor de Petrol din România. Cinci ani mai târziu figura printre fondatorii primei Societăți Române de Foraj, fiind ales membru al Consiliului de Administrație. A fost unul dintre cei mai importanți petroliști din România, statut ce i-a asigurat la un moment dat funcția de vicepreședinte al Asociației exportatorilor de petrol din România.
Un mister provocat de războaie
Întorcându-ne la oile noastre, să spunem că datele exacte despre actul de naștere al impozantei construcții ploieștene deținute de Elefterescu sunt, totuși, destul de confuze. Așa cum, la fel de neclare, sunt și informațiile despre arhitectul care și-a pus semnătura pe planurile de realizare ale imobilului. Iar motivele pentru care istoria casei care găzduiește de decenii bune Muzeul Ceasului din Ploiești refuză deocamdată să își ridice voalul și se încăpățânează să rămâne un mister pentru pasionații de arhitectură sunt, așa cum ne mărturisește istoricul Lucian Vasile, îndreptățite de evenimentele premergătoare Primului, iar mai apoi, ale celui De-al Doilea Război Mondial, care au viciat municipiul prahovean de o bună parte din istoria sa, scrisă pentru posteritate.
Prețul „războinic”al unei bogății subterane
„Ploieștiul a fost dintotdeauna, datorită poziției sale geo-strategice, pe de o parte, dar și a importantelor zăcăminte de petrol pe care încă la stochează în măruntaiele pământului, una dintre cele mai urgisite zone românești. A avut de pătimit atât în Primul cât și în Cel de-al Doilea Război Mondial. Și asta nu doar pentru că a fost în repetate rânduri ținta raidurilor aeriene inamice, ci și pentru că, întreaga arhivă a orașului – în care erau consemnate importante mărturii ale trecutului acestui oraș, în special cele de natură arhitecturală -, a fost arsă în câteva rânduri. Aproape de fiecare dată, argumentul autorităților care au decis distrugerea planurilor arhitecturale ale localității a avut legătură cu războiul. Forțele combatante inamice nu trebuiau să intre în posesia unor date esențiale pentru ulterioara desfășurare a războiului; cum ar fi, spre exemplu, locul în care se aflau amplasate cele mai importante clădiri din marea citadelă prahoveană. Ochii și urechile mașinii de război fasciste trebuiau să rămână departe de secretele urbei care însemna la acea vreme un esențial furnizor de petrol din România. Așa se face că o mare parte din istoria Ploieștiului a fost pur și simplu distrusă. Nu au mai fost păstrate date despre cutare sau cutare clădire. Nu se mai știe cine a fost executantul acelei clădiri și nici cine a gândit sau comandat proiectul de construcție al respectivului imobil”, ne mărturisește Lucian Vasile, unul dintre cei mai apreciați istorici ai Ploieștiului.
Parfumul unui comsmolitism dovedit
Revenind la imobilul din strada Nicolae Simache, numărul 1, să spunem că respectiva construcție ploieșteană – astăzi gazdă a Muzeului Ceasului din Ploiești -, păstrează, în linii generale, arhitectura și decorația originală – în stil romantic -, inițialele primului proprietar, magistratul Luca Elefterescu, regăsindu-se încastrate – printre puținele elemente de identificare păstrate în bucla istoriei și în ziua de astăzi -, într-o splendidă feronerie a ușilor de la intrare.
Între pereții „Muzeului Ceasului” din Ploiești – singura instituție de acest fel din țară -, timpul se scurge cu o lentoare aproape enervantă, compensată, în schimb, de sunetul cristalin și, totodată definitoriu, al mecanismelor vechi de sute de ani. Din când în când, bătrânele orologii glăsuiesc din bojocii unei complicate și erudite mașinării a timpului. Nimic nu mai amintește de dinamismul și de tumultul vremurilor de odinioară, în care această casă trăia din plin spiritul proprietarilor ei. Știuți sau neștiuți!
„În incinta somptuoasei case din Ploiești se desfășurau în perioada anterioară primului Război Mondial cele mai elegante și extravagante petreceri ale epocii. Să nu uităm că județul Prahova a dat Europei cea mai mare metropolă din anii 1900; Câmpina, supranumită în acele timpuri „El Dorado de România”, tocmai datorită bogățiilor incomensurabile ale subsolului. Ploieștiul, situat la o azvârlitură de băț de Câmpina și cu un potențial petrolier sensibil mai mare, nu putea face rabat de la masa bogaților. Magnați români și străini ai respectivei perioade se dădeau în stambă dincolo de zidurile casei care găzduiește astăzi Muzeul Ceasului din Ploiești. Era un adevărat festin în casa lui Elefterescu: mâncăruri scumpe și sofisticate, ce purtau semnătura bucătarului de la „Eliseu”, baluri care aminteau de luxul exorbitant al Occidentului, muzică de calitate asigurată de un taraf celebru la vremea respectivă. Ce mai la deal, la vale!, un festin cu adevărat ieșit din tipare, pe care proprietarii de atunci ai Muzeului Ceasului îl ofereau unei Românii aflate pe culmea succesului.
Primul Revelion „a la Vanghelie”!
De altfel, de casa lui Luca Elefterescu se leagă diferite evenimente culturale locale inedite, precum acele jour-fixes, care deveniseră noua modă după 1895. În aceste petreceri ale elitei ploieștene se organizau concerte de cameră și se dansau valsuri la modă în acea epocă. Și tot în salonul mare al acestui imobil s-a desfășurat și primul revelion din Ploiești, la trecere dintre 1903 și 1904. Mobila a fost trasă la perete pentru a se elibera spațiul pentru dans, într-o altă cameră s-a organizat masa, iar în rotonda clădirii a cântat taraful tocmit de Luca Eleftescu. Igredientele folosite de bucătari au fost pe măsura petrecerii: grandioase. Iar cei care au perticipat la festin și-au mintit mult timp de Întâiul Revelion colectiv de la Ploiești, poate printre primele in țară.
Petrecerile devenite, în timp, o obișnuință a casei lui Luca Elefterescu, la care participa întreaga protipendată a Ploieștiului interbelic de odinioară, au ajuns, cu timpul, să fie percepute ca o adevărată ștampilă aristocratică a acestei zone muntenești.
Începutul sfârșitului
Perioada de glorie a somptuoasei clădiri din Ploiești, deținută de Luca Elefterescu, se încheie în preajma anului 1918, când strălucirea magistratului ploieștean, cândva bonomul organizator de petreceri, intră într-un con de umbră. Se retrage din viața politică, dar și din capitala prahoveană, abandonându-și la modul propriu imobilul care reprezentase, cândva, un simbol al artistocrației ploieștene.
De la reședință de lux a unui politician notoriu, la cuib de spioni
Urmează, pentru casa din centrul Ploieștiului, o perioadă de tumult. Din reședință a unui venerabil politician român, în care aveau loc petreceri fastuoase, devine, prin mijlocirea noului său proprietar – britanicul Thomas Masterson -, o casă conspirativă între pereții căreia oameni care luptau, umăr la umăr, împotriva Reich-ului expansionist își susțineau, departe de ochii dușmanilor, ședințele conspirative. Așadar, o casă de spioni. Și încă una dintre cele mai importante pentru acele vremuri de izbeliște pentru întreaga națiune română. Masterson, care cumpărase proprietatea de la Lefterescu în 1937, nu își poate neglija prea mult timp statutul de ofițer al Armatei Regale Britanice, așa că, în 1939, începe să țeasă intrigi împotriva regimului totalitar de la Berlin. Acțiunile sale de sabotaj împotriva aprovizionării Germaniei Naziste cu petrol românesc încep să dea roade, iar totul este gândit și pritocit între pereții impozantei vile din Ploiești – de la intersecția, pe atunci, a străzilor Ghiță Ionescu și Radu Stanian – care devine, peste noapte, principalul sediu conspirativ al uzurpatorilor din Europa de Est.
Din casă conspirativă, reședință de lux a unui înalt ofițer neamț
Evenimentele istorice care au urmat și care au pus, temporar, România pe harta tendințelor expansioniste ale Führer-ului Hitler au contribuit din plin la transformarea fostei proprietăți a magistratului Luca Elefterescu. „Casa, candva alcov al unui banal politician român cu aspirații mărunte, devine sediul unuia dintre cei mai importanți pioni nemți pe o hartă care poziționa România în rândul țărilor care susțineau teoria dementă a liderului de la Berlin: generalul Alfred Gerstenberg, așa-numitul herr protektor al Ploieștilor între anii 1942 – 1944. Acesta se afla încă din 1939 la București, ca atașat militar Luftwaffe al Legației Germane”, își deapănă firul poveștii istoricul Lucian Vasile.
„Ocupați Bucureștiul!”
În lumina celor istorisite de Lucian Vasile, devine limpede faptul că somptuoasa clădire din centrul Ploieștiului a avut un rol covârșitor în derularea evenimentelor istorice care au precedat finalitatea celui De-al Doilea Război Mondial. De aici, dintre zidurile, astăzi înțesate de zeci de orologii, au fost rostite, în tonul sec al unui ordin, primele intenții beligerante ale unei Germanii naziste, aflate în amurg, împotriva României care schimbase statutul de aliat al Reich-ului cu acela de combatant împotriva acoliților lui Hitler. Și tot de aici, din curtea impunătoare a Muzeului de astăzi al Ceasului, au plecat spre București primele divizii germane care intenționau ocuparea prin forță a Statului român.
„Din această casă au fost formulate primele ordine germane ale Reich-ului lui Hitler prin care se încerca ocuparea Bucureștiului. După arestarea lui Masterson pentru înaltă trădare împotriva Reich-ului german, Alfred Gerstenberg devine noul deținător al clădirii din Ploiești. Un susținător înverșunat al ideilor lui Hitler, responsabil, printre altele, de întâiul atac militar nazist asupra Bucureștiului. El, Gerstenberg, a ordonat diviziei germane pe care o avea în subordine atacarea Capitalei României. De aici, din fosta casă a lui Elefterescu, au plecat primii soldați nemți care au provocat întâiul asediu asupra Bucureștiului”, menționează istoricul Lucian Vasile.
Câștig de cauză au avut, în cele din urmă, trupele române. Generalul neamț, ultimul proprietar al atât de încercatei construcții prahovene, a fost arestat. Și-a găsit sfârșitul la puțin timp după ce a pășit, liber, dincolo de sârma ghimpată a centrului de detenție rusesc, în care fusese trimis pentru apartenența sa la regimul dicatorial impus de cel de-al treilea Reich.
Tihna orologiilor
Sfârșit de poveste pentru casa impozantă din centrul Ploieștiului, astăzi una dintre cele mai impresionante și mai vizitate clădiri prahovene. Imediat după episodul arestării generalului neamț, imobilul, cândva al prefectului Lefterescu, intră în proprietatea Statului. Nu peste mult timp, mulțumită unei inițiative, inovative pentru acele timpuri, casa ajunge să fie gazdă pentru unul dintre cele mai interesante și, totodată, fascinante muzee din întreaga Europă. Muzeul Ceasului. Unic, pe teritoriul României, și printre cele mai mari de pe continent. Un muzeu care, nu cu mult timp în urmă, a sărbătorit 52 de ani de existență. Unul care, după o tumultoasă poveste, cunoaște tihna orologiilor!
CITIȚI ȘI: Cartea de identitate, problemă pentru românii din Diaspora (oficiuldestiri.ro)
