Poșta Română a anunțat astăzi lansarea unui portal imobiliar prin care va fi pusă la dispoziţia celor interesaţi o selecţie extinsă de spaţii comerciale, apartamente, birouri şi terenuri deţinute de companie. Poșta Română dispune la această oră de aproape 2.000 de proprietăți imobiliare, doar jumătate dintre ele fiind utilizate.
Noul portal imobiliar al companiei a fost anunțat astăzi de directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, în cadrul unei conferințe de presă. Din cele aproximativ 1.000 de proprietăți imobiliare neutilizate ale Poștei Române, jumătate vor ajunge pe această platformă în vederea vânzării sau închirierii.
“În Compania Naţională Poşta Română pe partea aceasta de infrastructură imobiliară nu a existat o valorificare la adevăratul potenţial. În companie avem undeva spre 2.000 proprietăţi de diferite valori, clădiri, terenuri, clădiri şi terenuri sau de altă natură, dintre care cam 1.000 sunt utilizate de companie şi 1.000 le avem în circuitul liber. Dintre aceste 1.000 care sunt neutilizate, jumătate încercăm le valorificăm prin acest site”, a explicat directorul Poştei Române, Valentin Ştefan.
“Am înfiinţat o structură specializată în luna martie a anului trecut. Am înfiinţat-o formal în ianuarie, dar a devenit operaţională în luna martie anului trecut şi în anul acesta am reuşit să creştem cu aproximativ 70% veniturile din închirieri şi valorificări de imobiliare”, a mai adăugat el, potrivit News.ro.
Ce urmărește Poșta Română prin lansarea acestei platfome imobiliare
Prin lansarea acestei platforme online, Poșta Română își dorește să ajungă mai ușor la potențialii clienți. “Afacerea real estate la Poşta Română a avut un impact, să zic aşa, dacă ne gândim la numărul mare de proprietăţi pe care le are în portofoliu compania. Iar banii sunt limitaţi, ca în orice companie, ceea ce înseamnă că nu poţi să ajungi cu investiţiile peste tot. Am încercat să găsim un alt plan pentru aceste spaţii. Prin închirerea lor, Poşta Română câştigă şi o modernizare în acele spaţii. Mai mult decât atât, noi, prin platforma imobiliară, am încercat să ajungem în faţa publicului, a clienţilor noştri şi a potenţialilor clienţi, să fim mult mai vizibili, mai accesibili”, a declarat Claudiu Ilie, managerul unităţii de afaceri imobiliare.
Totodată, directorul Valentin Ștefan a încercat să explice că cei interesați de aceste spații imobiliare trebuie să știe că nu le vor putea cumpăra sau închiria pe nimic.
“Să ştiţi că cea mai mare problemă pe care am avut-o a fost când ne-am lovit de acest stereotip, că atunci când un client sau o persoană interesată de spaţiile Poştei vine la companie, atunci trebuie să fie un chilipir. Şi erau foarte surprinşi posibilii chiriaşi că noi negociam, evident, nu doar preţul pieţei, dar dacă există interes, chiar creştea semnificativ peste preţul piaţei. Şi ne-am lovit de acest stereotip că Poşta Română închiriază la preţuri mici sau la preţuri de dumping. Şi încercăm să schimbăm această percepţie. Lumea şi posibilii clienţi trebuie să înţeleagă că suntem o companie comercială, trebuie să urmărim profitul şi vorba aceea: frate, frate, dar brânza e pe bani”, a mai spus directorul companiei Poşta Română.