Nici n-a apucat bine să tragă la peron trenul care va duce România spre echilibru, sau dezastru în următorii patru ani, că la ușa vagonului de clasa întâi e deja înghesuială.
Se bulucesc să stea pe fotoliile comode ale Puterii Naționale, sau în luxoasele cușete, admirând peisajul și înconjurați de bunăstare, mai multe personaje politice ce aruncă Poporului confettiile sclipitoare ale declarațiilor pe geamul întredeschis.
Mecanicul trenului e ca în povestirile lui Jorge Luis Borges, personajul colectiv numit generic Servicii, fără nume și fără față dar cu putere de decizie mai mare decât podul de la Brăila. El e asistat din umbră de tot felul de schimbători de macaz la nivel geopolitic și regional.
Nașul trenului vine de la Bruxelles și din când în când mai închide ochii la miniștrii care n-au bilet valabil, sau la cei cățărați pe acoperiș, care vor să ajungă în Occident ferind sârmele de înaltă tensiune ale acordurilor Schenghen.
Supracontrolul e american și stă cu ochii pe portofelul României, încercând să vadă câți bani scoate de acolo drept șpagă subordonatul controlor. Nu de alta, dar supracontrolul are alte gânduri cu trenul numit România, dorind să atașeze și niște vagoane cu caracter militar.
Primul candidat la luxosul fotoliu de Președinte al trenului este generalul Nicolae Ciucă, prieten cu supracontrolul american și în relații civilizate cu nașul european. El e cunoscut poporului de la clasa a doua ca un negociator mediu, dar răbdător, cu dragoste de tren si, deși a spus cu jumătate de gură, forțat de împrejurări că nu va călători în compartimentul prezidențial e clar că dom’ general ar vrea mocnit să-i atârne pe scaunul prezidențial sacoul schimbat recent cu vestonul cu epoleți.
Al doilea candidat se numește Mircea Geoană și a mai călătorit în cușeta luxoasă a Președinției timp de o noapte alături de “Mihaela, dragostea mea”. In relații bune, și el, cu ceferiștii de la Washington am mai făcut pe mecanicul adjunct la trenul de marfă NATO, achitându-se cu modestie de sarcini. Dezavantajul lui este vârsta și o stare a sănătății șubredă, ca ușile de la clasa a doua, ceea ce îi poate face pe mai marii căilor ferate să-i dorească drept recompensă mai degrabă un birou cu niște trenulețe de jucărie.
Al treilea candidat în ordine cronologică este Marcel Ciolacu, făuritor de legendari covrigi în uzina sa de la Buzău, conducător vremelnic de partid populat cu călători de toate felurile. La fel de vremelnic premier al României, șansele lui Ciolacu de a se instala pentru patru ani la clasa întâi a puterii sunt egale cu șansele unui greier de a cânta la vioară. Surse din apropierea adevăratei Puteri spun că premierul Ciolacu este doar iepurele alegerilor prezidențiale, el neavând nicio șansă reală fără bilet vizat de controlorul european și supracontrolul american. Al patrulea candidat este George Simion. Dar, de el, de Diana Soșoacă și de ceilalți viitori pasageri ai vagonului Puterii ne vom ocupa mâine, când vom ajunge în altă gară politică.
Până mâine, Gică Contra vă urează călătorie plăcută. Cei care au condus pe călători la tren sunt rugat să coboare din vagoane. Eventual în altă țară.
