Circulaţia pe podul peste Dunăre de la Brăila a fost închisă luni noapte, ceea ce i-a determinat pe șoferi fie să se întoarcă, fie să aștepte în mașini până dimineață.
Conform programului anunțat de autorități, citat de ObservatorNews.ro, pe timpul nopții, traficul pe noul pod este oprit. Însă, în weekend-uri și de Sărbătorile legale, circulația rămâne deschisă.
Potrivit reprezentanților companiei de drumuri, podul a fost închis deoarece „constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare”.
Șoferii s-au revoltat: „O mare bătaie de joc”

Șoferii care au încercat luni noapte să treacă peste podul de la Brăila au fost nevoiți fie să aștepte deschiderea acestuia, la ora 6:00, fie să treacă Dunărea cu bacul ori să ocolească pe la Feteşti, notează sursa citată
Unii dintre conducătorii auto și-au exprimat nemulțumirea pe rețelele de socializare, unde au reclamat o „mare bătaie de joc”. „Podul peste Dunăre închis pe timpul nopții, asta deși decizia oficială a fost ca în noaptea de 14 spre 15 august podul să fie deschis! Sute de mașini stau acum la bac de cel puțin 3 ore așteptând momentul sa poată traversa Dunărea!.
Șoferii au sunat la numărul de urgență 112 și au primit diverse sfaturi: să aștepte până la ora 6:00 dimineața ca să treacă podul sau să găsească rute alternative dacă nu vor să aștepte bacul. Oamenii, mulți cu copii, s-au trezit într-o situație dificilă, fiind nepregătiți să piardă o noapte pe drumuri pentru că cineva a anulat decizia inițială ca podul sa fie deschis. Bravos!”.
„O mare bătaie de joc. Podul peste Dunăre închis noaptea, asta deși s-a anunțat oficial că în minivacanţa de Sfânta Maria circulația pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi permisă în mod excepțional și în noaptea de luni spre marți”.
Ce spun reprezentanții CNAIR
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spun că podul a fost închis deoarece „constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare”.
„Podul încă este în administrarea constructorului. Noi am convenit ca în week-end și de Sărbători podul să fie deschis și noaptea, însă constructorul a considerat că ziua de luni nu este sărbătoare, motiv pentru care podul a fost închis luni spre marți.
Precizez, însă, că podul va fi deschis în această seară (n.n. – marți), fiind Sărbătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, citat de Observatornews.ro.
Podul peste Dunăre de la Brăila, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în România și a fost inaugurat în data de 6 iulie. Circulația a fost deschisă, deși lucrările încă nu sunt complet finalizate, iar drumul principal de legătură cu malul din Tulcea nu va fi gata decât abia la final de an.
Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat atunci că pe podul de la Brăila va exista o restricție de viteză de 80 km/h. De asemenea, pe timpul nopții, în intervalul orar 21:00 – 6:00, de luni până vineri, circulația pe podul de la Brăila va fi suspendată.
În weekend-uri și de Sărbătorile legale (chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii), circulația rutieră va fi deschisă, anunța Infotrafic. Aceste măsuri se aplică până la data de 30.11.2023.