Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în ședința de Guvern că va fi aprobată majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică, pentru a le aduce la același nivel cu celelalte pensii publice. Premierul a subliniat că aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această măsură și că aceasta este “un act de echitate socială.”
Plafonul de impozitare pentru pensiile din sistemul de ordine și siguranță publică a fost majorat
„Aprobăm azi majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică. Practic, le aducem la același nivel cu celelalte pensii publice, unde deja am legiferat ridicarea plafonului de la 2000 la 3.000 de lei, începând cu 1 octombrie. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură, care este un act de echitate socială.” a declarat premierul Marcel Ciolacu, în ședința de Guvern de astăzi.
Ce soluție a găsit Marcel Ciolacu pentru mineri și pentru persoanele cu dizabilități
Premierul a mai adăugat că Guvernul lucrează la soluționarea problemelor pensionarilor mineri și a celor cu dizabilități, subliniind că își asumă să rezolve aceste probleme.
„Lucrăm acum și la soluționarea problemelor pensionarilor mineri și a celor cu dizabilități. Îmi asum să rezolv problemele acestor oameni! Ei nu au vreo vină că statul a schimbat de mai multe ori regulile legate de pensionare din interese de moment,” a declarat Ciolacu.
Dialog cu Comisia Europeană: „Fiți sigur că o voi rezolva”
În contextul acestor măsuri, premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța dialogului cu Comisia Europeană pentru a găsi o soluție corectă, în loc de măsuri populiste.
„Fiți sigur că o voi rezolva prin dialog cu Comisia Europeană, ajungând la o înțelegere corectă! Nu prin acțiuni populiste, cu proiecte-fantomă depuse acum în Parlament ce modifică legea asumată anul trecut prin PNRR și votată de toate partidele,” a arătat premierul Marcel Ciolacu.