Cristian Popescu Piedone, aspirant la funcția de Primar General al Capitalei, a stârnit controverse după ce a afirmat că liderul Uniunii Sindicale SANITAS București, Viorel Hușanu, îi acordă sprijinul și îl consiliază în campanie. Hușanu neagă spusele lui Piedone, precizând că nu a făcut nicio promisiune și că nu poate angaja sprijinul unui sindicat care numără peste 14.000 de membri.
Piedone: “SANITAS mă susține! Hușanu îmi e consultant”
Inițial, în postarea sa de pe Facebook, Piedone a indicat că Hușanu îi este “consilier”, ulterior rectificând această afirmație și menționând că este consultant pe domeniul sănătății.
„În urma unei erori de redactare, menționez ca domnul Viorel Hușanu NU ÎMI ESTE CONSILIER, CI CONSULTANT! Uniunea Sindicală SANITAS București îmi susține candidatura la funcția de Primar General al Capitalei! Președintele SANITAS București, domnul Viorel Hușanu, este, de astăzi, CONSULTANTUL meu pe domeniul Sănătății, NEINREGIMENTAT POLITIC!”

Hușanu, SANITAS: “O mare greșeală”
În replică, Viorel Hușanu, liderul SANITAS București a clarificat că nu a promis susținere niciunui candidat și că dialogurile sale cu aceștia sunt axate pe problemele din sistemul sanitar. Hușanu a subliniat că evită implicarea politică și că a avut discuții similare cu toți candidații la Primăria Capitalei, inclusiv cu Cătălin Cîrstoiu, candidatul susținut de PSD și PNL.
„Noi am avut o discuție, așa ne dorim să avem o discuție cu toți candidații. Nu am promis nimic, nu cred că putem noi să controlăm nimic. Consilier, probabil a fost o mare greșeală, nu a mea. Consultant, în sensul că i-am spus dacă va ieși primar noi știm și îi vom aduce la cunoștință toate aceste probleme. La atât s-a rezumat discuția.”a explicat Hușanu, pentru News.ro.
Întrebat dacă i s-a oferit vreo funcție în administrația locală, Hușanu a negat vehement, subliniind că nu este interesat de astfel de propuneri și că sindicatul pe care îl reprezintă nu face politică.