Piedone, primarul Sectorului 5, a fost lăsat în aer de PSD și PNL, iar acum edilul vrea să-și ia revanșa. Cristian Popescu Piedone susține că le-a trimis o scrisoare liderilor PSD și PNL, în care le-a propus ca el să fie candidatul comun la Primăria Capitalei, scrisoare de care însă prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan spune că nu știe nimic.
Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 5, ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei, conform datelor unui sondaj de opinie comandat și publicat luni de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.
Cristian Popescu Piedone ar câștiga, potrivit rezultatelor, Primăria Capitalei (40,4%), în timp ce actualul primar general Nicușor Dan s-a clasa pe locul 2, la mică distanță (39,3%).
Pe locul 3, cu 16%, s-ar situa Sebastian Burduja, urmat la mare distanță de Diana Șoșoacă. Gabriela Firea nu apare printre candidații măsurați.
Piedone a vrut alianță cu PSD și PNL, dar nu a primit niciun răspuns
Piedone a spus la Digi24 că, dacă cele două partide – sau PSD singur, în eventualitatea că vor avea canddați separați – refuză o alianță, iar el va candida și fără sprijinul lor.
„Dacă există o degringoladă în cancelariile partidelor, nu este treaba mea. Am trimis scrisoarea cu o lună și jumătate în urmă”, a spus Piedone.

„Sunt președintele PUSL, am cerut sprijin să intrăm într-o alianță, să câștigăm Bucureștiul”
Primarul Sectorului 5 a comentat și faptul că nu a primit încă niciun răspuns la scrisoarea sa.
„Eu am cerut, eu nu cerșesc. Sunt președintele PUSL, am cerut sprijin să intrăm într-o alianță, să câștigăm Bucureștiul. Dacă domniile lor nu vor, intru mai departe singur și merg până la capăt. (…) Piedone nu cerșește. Mi-am arătat intenția. Ce să fac, să mă bucur ca un câine pe lângă curțile lor? Niciodată n-am să fac lucrurile astea”, a continuat el.
În februarie, Piedone a anunțat că le-a trimis liderului PSD, Marcel Ciolacu şi preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, o scrisoare privind o alianţă cu PUSL pentru Bucureşti.
„Social democraţii şi liberalii nu coagulează portretul unui primar general care să îl învingă pe Nicuşor Dan. M-am gândit să le dau o mână de ajutor. Dacă ei vor decide acest lucru, să mă susţină! Dacă nu mă susţin, le mulţumesc oricum, pentru că voi avea, cu siguranţă, susţinerea celor mai mulţi cetăţeni ai Bucureştiului”, a spus el.
CITIȚI ȘI: