Asociația Urban Events organizează de vineri, 5 iulie, până duminică, 7 iulie, între orele 10:00-19:00 „Târgul Piața Țărănească și Meșter(Ești)”, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român.
Târgul Piața Țărănească și Meșter(Ești) revine în weekend la Muzeul Național al Țăranului Român.
Meșteri populari și artizani din toate colțurile țării vor fi prezenți cu icoane, obiecte din lemn, țăsături, ii, decorațiuni, ceramică tradițională, costume tradiționale, bijuterii din lemn, sticlă pietre semiprețioase, mărgele, hainuțe și jucării pentru copii, săpunuri și cosmetice naturale, ateliere de creativitate, ceramică, artă sacră, costume tradiționale, lavandă și plante de leac.
Anticarii aduc costume populare din diverse zone etnografice, vâlnice și cătrințe, mobiler țărănesc, lăzi de zestre, blidare, unelte țărănești, ceramică veche, covoare țesute în război, paftale și icoane vechi, ștergare și fețe de masă, porțelan, cărți, monede, mobilă, bijuterii, patefoane și diverse obiecte de colecție.
Suntem aşteptaţi cu cele mai gustoase preparate: miere și produse apicole, dulcețuri și siropuri, limonadă cu miere și ghimbir, fructe și legume de sezon, kurtos kalacs şi pâine de casă.
Nu lipsesc preparatele gustoase pregătite la fața locului de bucătari pricepuți: sărmăluțe cu mămăliguță, fasole la ceaun cu salată de ceapă roșie, ciuperci cu brânză de burduf, bulz ciobănesc, pește și preparate la grătar, lipii și tot felul de bunătăți.
La „Târgul Piața Țărănească și Meșter(Ești)”, de la Muzeul Național al Țăranului Român, intrarea este liberă.
Accesul se face prin strada Monetăriei numarul 3.
Vacanța la Muzeul Țăranului Român
Dacă nu știați, se poate petrece vacanța la Muzeul Țăranului Român! Cu ateliere și tot felul de evenimente, dacă aveți curiozitatea să le descoperiți și sunteți prin preajmă. „Ateliere de la 3 la 99 de ani. Avem şi program în această harababură”, spun cei de la Muzeu.
Preţul unui atelier este de 25 de lei. Înscrierea este importantă, fără nu putem merge în vacanţă împreună. Accesul la atelier se face prin intrarea principală a MNŢR (Kiseleff, 3).
Iată cum „sună” un astfel de atelier: „Miercuri, 17 iulie. 10:30 DESENE PE IARBĂ (10-14 ani), cu Ilinca Pop. În curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român (cum intri din strada Monetăriei) te întâmpină o Biserică veche din lemn, despre care ştim că provine din satul Bejan, de unde a fost transferată, în 1992, la noi în curte. Aceasta ne vorbeşte despre un loc şi un timp îndepărtate, iar dacă rămânem să privim un pic mai multă vreme din ce e făcută, cum e aşezată în locul nou şi ce se întrezăreşte pe ferestrele mici, în întunecimea spaţiului închis, s-ar putea să-i mai vedem şi acum vechile culori. După ce vom povesti şi privi din toate unghiurile posibile, vom desena biserica din curte fiecare dintr-un punct preferat, chiar pe pajiştea din jurul ei.
Vă recomandăm să veniţi cu haine comode, pălărie, spray anti-insecte şi o sticlă cu apă. Perne de stat pe iarbă, instrumente de desen şi planşete avem noi.
Durata: 2 ore. Înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com.”.
O nouă expoziție din seria Portret/Atelier la Muzeul Țăranului
Tot dacă aveți răgaz și sunteți prin apropiere, aflați că secția Educație Muzeală a MNȚR a realizat o nouă expoziție din seria Portret/Atelier, ce valorifică prin imagine și discurs vizual reprezentări ale culturii tradiționale atât prin meșteșuguri, cât și prin manifestări ale artei contemporane, ce preiau în diferite forme ale creativității urbane reinterpretări și creații artistice, folosind ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească.
Ce nu știați despre Muzeul Țăranului Român
Și tot dacă nu știați, există un spațiu de expoziţii nou deschis la Muzeul Naţional al Ţăranului Român începând cu data de 6 aprilie. Acesta este destinat expoziţiilor de artă și e localizat în sala MNŢRplusC aflată la subsolul corpului de clădire B, sub Studioul „Horia Bernea”.
Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, în forma lui actuală, a fost înfiinţat în anul 1990. Înainte de această dată, se poate însă vorbi şi de alte încercări şi începuturi ale acestuia. În 1864, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Muzeului Naţional de Antichităţi, precursorul actualului Muzeu al Ţăranului Român. La 11 octombrie 1906, este înfiinţat un muzeu autonom al artei populare româneşti, numit „Muzeul de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială”, cu sediul în clădirea fostei Monetării. În funcţia de director a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcaş, un eminent istoric de artă datorită căruia instituţia va dobândi un statut ştiinţific şi cultural prestigios. Ulterior, în anul 1912, ca urmare a actului semnat de Carol I, se începe construcţia sediului actual, amplasat pe locul fostei monetării a statului, cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrărilor fiind arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti.
După ce de-Al Doilea Război Mondial, clădirea se va transforma, începând cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român. După Revoluţia din 1989, la 5 februarie 1990, ministrul Culturii de atunci, Andrei Pleşu, l-a numit pe pictorul Horia Bernea (fiul etnografului Ernest Bernea) director al reînfiinţatului Muzeu al Ţăranului Român.
Aș dori informații despre desenele expuse la Muzeul Țăranului Român ,la 5 iulie 2024.
Cu precizarea că persoanele care participă s-au înscris și au achitat conform solicitărilor, mulțumesc pentru amabilitate.
Rog informații despre desenele expuse la 5 iulie 2024 de către participanți care au îndeplinit
toate solicitările necesare solicitate anterior ( identificare, plată etc.).