Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto s-a întâlnit la Moscova cui omologul său rus Serghei Lavrov. Szijarto a declarat că pericolul escaladării războiului din Ucraina este “mai mare ca oricând”.
Budapesta şi-a intensificat eforturile pentru a se ajunge la o reglementare paşnică a conflictului, acesta fiind scopul declarat al ministrului de externe al Ungariei pentru a veni în Rusia, informează EFE.
“Riscul escaladării războiului din Ucraina este mai mare ca niciodată”, a spus Szijjarto în cadrul unei întrevederi cu omologul său rus Serghei Lavrov, conform agenţiei ruse de stat TASS.
El a subliniat că “ultimele o mie de zile au arătat că acest război nu are nicio soluţie pe câmpul de luptă, aşa că poate fi încheiat doar prin negocieri, iar canalele diplomatice trebuie să fie deschise pentru negocieri”.
“Dorim pace şi sper că discuţiile de astăzi ne pot aduce mai aproape de ea”, a spus ministrul maghiara cărui vizită nu a fost anunțată în prealabil în mod oficial.
Ministrul ungar de externe a subliniat că ţara sa are ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor cu Rusia în toate domeniile care nu sunt afectate de sancţiuni.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a precizat că Rusia este dispusă să studieze “iniţiative dictate de dorinţa sinceră de a instaura pacea”, dintre care a menţionat-o pe cea a premierului ungar Viktor Orban.
“Suntem îngrijoraţi de ceea ce auzim din ce în ce mai des în Occident, la Bruxelles, Londra, Paris şi Washington, care încep să vorbească despre o încetare a focului ca mijloc de a oferi Ucrainei o pauză şi de a o alimenta din nou cu arme moderne cu rază lungă. Aceasta, desigur, nu este calea către pace”, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.
De menționat că înaceastă perioadă se desfășoară evenimente extrem de importante în zonă, cum ar fi alegerile politice din România dar și protestele din Georgia.