Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş – Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş – Severin, efectuează, miercuri, 37 de percheziţii în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau substanțe interzise.
Rețea de trafic de droguri, destructurată de DIICOT
Poliţiştii şi procurorii au descins, miercuri, la domiciliile mai multor persoane care sunt bănuite că au constituit patru grupări care vindeau substanțe interzise. Percheziții au loc și la două penitenciare din țară.
Autoritățile au transmis că cele patru grupări colaborau între ele şi videau drogurile în diferite cartiere din Reşiţa, Timişoara şi Bocşa.
”Astăzi, 19 martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş – Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş – Severin, pun în aplicare 37 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Caraş – Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două unităţi de penitenciar, într-un dosar penal având ca obiect constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.”, se arată în informarea transmisă de reprezentanții DIICOT şi IGPR.
Pe parcursul anchetei, s-a stabilit că persoanele cercetate ar fi utilizat metode sofisticate pentru a evita depistarea:
- Depozitare și transport clandestin
- Metoda „dead drop” – Drogurile erau lăsate în locații prestabilite pentru preluarea discretă de către clienți;
- Utilizarea violenței – În unele cazuri, rețelele recurgeau la acte de violență și constrângere pentru a menține controlul asupra pieței de droguri.
Persoanele care sunt bănuite că au constituit patru grupări care vindeau droguri au folosit forţa şi ameninţări, inclusiv cu arme de foc.
Minori implicaţi în operaţiuni
Polițiștii au depistat, de asemenea, că au fost implicaţi mai mulți minori în operaţiunile de depozitare, transport şi livrare a drogurilor, iar unii dintre membrii reţelelor aveau rolul de a racola dealeri.