Peste 1000 de decizii de recalculare vor fi revizuite! Recalcularea pensiilor seniorilor României nu a venit doar cu vești bune și cu satisfacții, ci și cu dezamăgiri pentru unii pensionari. În urma procesului de recalculare a pensiilor, mulți vârstnici au reclamat în spațiul public că s-au trezit în situația de a primi o decizie greșită.
“S-a făcut practic o recalculare în baza unei ipoteze care a fost greșită”
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern, că erorile au fost cauzate de introducerea incorectă a datelor de pe hârtie în format electronic.
„Acolo unde s-au constatat erori, într-o mare măsură (…) sunt din cauza introducerii în mod eronat a datelor din dosarul fiecărui pensionar atunci când s-a făcut trecerea acestora din format letric (imprimat pe hârtie n.r.), în format electronic.
Cu alte cuvinte, când colegii noștri, cei care sunt personal contractual aferent procesului de evaluare, au luat dosarul de pensie din arhivă și datele din dosarul de pensie le-au trecut în format electronic, au existat situații în care au introdus aceste date eronat.
Făcând acest lucru, în momentul în care softul ne-a permis pe baza algoritmilor de calcul recalcularea, s-a făcut practic o recalculare în baza unei ipoteze care a fost greșită.”
Ministrul Muncii a subliniat că erorile vor fi revizuite, iar drepturile pensionarilor nu vor fi diminuate în niciun fel. „Aceste situații vor fi verificate și corectate prin decizia de revizuire”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.
“Să avem cât mai puține erori”
De asemenea, ministrul a menționat că există posibilitatea revizuirii dosarului de recalculare atât la inițiativa Casei de Pensii, cât și la solicitarea pensionarului.
„Colegii noștri de la Casele Teritoriale de Pensii, imediat ce am terminat recalcularea, continuă să facă aceste verificări, astfel încât să avem cât mai clară situația cu privire la acestea și să avem cât mai puține erori”, a mai spus Bucura-Oprescu.
“A trebuit pe toate aceste dosare să le aducem într-un format electronic”
Revizuirea deciziilor de recalculare se impune în peste 1.000 de cazuri Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a transmis că revizuirea deciziilor de recalculare se impune în 1.090 de cazuri.
„A fost un proces foarte amplu şi laborios, care s-a întins pe aproape 3 ani de zile. Am reuşit să verificăm în primul rând toate dosarele. Vreau să vă spun că la casele teritoriale de pensii sunt dosare în plată de peste 35 şi chiar 40 de ani, dosare în plată. Nici nu exista tehnică de calcul la vremea respectivă. A trebuit pe toate aceste dosare să le aducem într-un format electronic de ultimă generaţie”, a subliniat și Daniel Baciu, citat de Agerpres.
Cazurile de scăderi ale pensiei după recalculare continuă să apară în rândul celor care erau încadrați la condiții grele de muncă, precum cei care au muncit la CFR.
E și cazul unui fost mecanic de locomotivă din Buzău, care a aflat din decizia de recalculare că pensia i s-a diminuat de la 7333 de lei la 5568 de lei. În spațiul public au mai fost vehiculate informații cu privire la mai mulți pensionari care s-au trezit și cu pensii mărite incorect.
Cât este pensia medie după marea recalculare
Recalcularea pensiilor a dus la majorarea pensiilor pentru aproximativ 82,56% dintre pensionarii din sistemul public. Astfel, dintre cele 4.609.830 de pensii existente, 3.806.270 de pensii au fost majorate.
În luna iulie 2024, pensia medie în România era de 2.250 de lei, dar în urma recalculării, aceasta va crește semnificativ, ajungând la 2.761 de lei în septembrie 2024.
Creșteri cu peste 3.000 de lei pentru 7.681 de pensionari
Majorările de pensii sunt variate, acoperind diferite categorii de sume. Conform informațiilor oferite de Ministerul Muncii, 1.960.012 pensii au fost majorate cu sume între 1 și 500 de lei. 1.033.580 de pensii au fost majorate cu sume între 501 și 1.000 de lei, iar 721.360 de pensii au fost majorate cu sume între 1.001 și 2.000 de lei.
De asemenea, 83.637 de pensii au fost majorate cu sume între 2.001 și 3.000 de lei, în timp ce 7.681 de pensii au beneficiat de majorări de peste 3.000 de lei.
CITIȚI ȘI:
Data când vor fi plătite pensiile recalculate, în septembrie. Ministrul Muncii a făcut anunțul