Au loc percheziții DGA în orașul lui Iohannis la Casa Județeană de Pensii Sibiu. Este vorba despre emiterea unor decizii de pensionare. Doi funcționari acuzați de luare de mită și 38 de beneficiari de complicitate.
Percheziții în orașul lui Iohannis. DGA a descins la Sibiu, într-un dosar legat de mafia din casele de pensii. Doi funcționari publici și 38 de complici sunt cercetați penal. Funcționarii ar fi luat mită pentru a emite decizii de pensionare.
Percheziții în orașul lui Iohannis
Percheziții în orașul lui Iohannis. DGA transmite că, astăzi, 15 ianuarie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciile Județene Anticorupție Sibiu, Alba și Hunedoara, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuează 7 percheziții domiciliare în locații din municipiul Sibiu, Răşinari, judeţul Sibiu şi Câinenii Mari, judeţul Vâlcea. De asemenea, aceste percheziții vizează și sediul Casei Judeţene de Pensii Sibiu, orașul în care a fost primar președintele Klaus Iohannis. „Aceste percheziții au fost dispuse în legătură cu săvâşirea unor fapte de corupție de către un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu, precum şi de către un agent de pază al acestei instituții”, transmite DGA.

Corupție la casa de pensii
DGA transmite că, după aceste percheziții în orașul lui Iohannis, „în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de cei doi funcționari, precum şi faţă de alte 38 de persoane, având calitatea de complici ai acestora sau de mituitori ori cumpărători de influență, cu privire la săvâşirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență, dare de mită şi cumpărare de influență, precum şi pentru infracțiuni de complicitate la luare de mită şi trafic de influență.”.
Percheziții în orașul lui Iohannis. Corupție la casa de pensii. Anchetă DGA
Percheziții în orașul lui Iohannis. Corupție la casa de pensii. Anchetă DGA. Față de acest caz, DGA a mai transmis că, „din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că, în perioada iunie 2024-ianuarie 2025, funcţionarul public a primit foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.”. Este vorba despre „emiterea deciziei de pensionare, la calculul vechimii în muncă, reținându-se în sarcina acestuia 10 infracțiuni de luare de mită.”. Față de agentul de pază s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale „pentru comiterea a 37 de infracțiuni de complicitate la luare de mită și trafic de influență, acesta intermediind primirea mitei de către funcţionarul public sau pretinzând foloase materiale în nume propriu, în condițiile în care lăsa să se înţeleagă că are o anumită influență pe lângă funcţionarii publici ai instituției şi îi poate determina pe aceştia să îi favorizeze pe cumpărătorii de influenţă.”. DGA precizează că mita primită de cei doi „constau în sume de bani cuprinse între 100 şi 600 lei precum şi în produse alimentare.”. În cursul zilei de miercuri, 15 ianuarie, se efectuează, de asemenea, audieri ca urmare a punerii în executare a 17 mandate de aducere emise de procuror.
CITIȚI ȘI: Percheziții DNA și DGA la funcționari ANPC. Ce făceau inspectorii de la Protecția Consumatorului